Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:37 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarul comunei Amzacea, Maria Paţachia Agoniseala unui secretar fără interese (documente)

ro

04 Jul, 2014 00:00 2312 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, dar şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2013. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că o serie de funcţionari publici din judeţul Constanţa se află în stare de incompatibilitate. Există însă şi funcţionari care au, la prima vedere, toate documentele în regulă. Pentru că astfel de documente sunt publice şi pentru a asigura transparenţa în aparatul public, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă averea şi interesele secretarilor din administraţiile publice din judeţ.

Credit scadent la „20 a fiecărei luni“


Secretarul comunei Amzacea, Maria Paţachia, deţine această funcţie de mai bine de 20 de ani. Potrivit declaraţiei de avere postate recent pe site-ul instituţiei unde lucrează, funcţionarul public menţionează că deţine un apartament de 60 mp în Constanţa, dobândit în anul 1984 prin cumpărare împreună cu soţul. De asemenea, secretarul are şi un credit contractat în anul 2008, care este scadent la „20 a fiecărei luni“. Nu este precizată nici suma şi nici anul în care datoria se va stinge în declaraţia completată pentru anul 2014, însă în cea depusă anul trecut, suma datorată este de 27.000 de euro, iar scadenţa este în anul 2021. Valoarea acestui credit a suferit unele modificări de-a lungul timpului: dacă în declaraţia din 2011, datoria era de 31.000 de euro, în declaraţia completată în anul 2012, suma devine 29.000  (monedă neprecizată).

Secretarul nu deţine terenuri, automobile, bijuterii, obiecte de artă ori de cult, dar nici bani în bancă sau cadouri a căror valoare individuală să depăşească 5.000 de euro.
La capitolul venituri, faţă de anul trecut, familiei Paţachia i-a „intrat în casă“ un venit cu 2.650 de lei mai mare. Astfel, secretarul comunei Amzacea a obţinut, în calitate de angajat al Primăriei, un salariu de 18.984 de lei, în timp ce soţul său, pensionar, a acumulat în anul 2013 un venit de 7.080 de lei. Secretarul comunei nu declară niciun interes.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii