Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:30 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se lucrează la asfaltarea şi lărgirea străzilor Alexandru Manu, directorul Termica - „Avem mai multe proiecte pentru viitor“

ro

05 Nov, 2014 00:00 1757 Marime text
În oraşul Năvodari se lucrează. La reabilitarea străzilor, la amenajarea parcărilor, a piaţetelor şi a locurilor de joacă pentru copii. Administraţia locală face tot posibilul pentru ca cei care locuiesc în oraşul Năvodari să beneficieze de condiţii decente de trai.
 
În prezent, angajaţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL lucrează pe strada Liliacului. Lucrările constau în lărgirea străzii de la cinci metri la şapte metri, asfaltare, bordurare şi amenajare trotuare. De asemenea, tot pe strada Liliacului va fi amenajată şi o parcare de 40 de locuri. „Vorbim de lucrări desfăşurate pe o lungime de 400 de metri pătraţi, iar valoarea investiţiei se ridică la suma de 400.000 de lei“, a declarat Alexandru Manu, directorul societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL. De altfel, printre lucrările finalizate recent de angajaţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL se numără şi asfaltarea străzii Mesteacănului.

Şi această stradă din oraş a fost pietruită, bordurată şi asfaltată. Lucrările s-au executat pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi, iar valoarea lor s-a ridicat la suma de 450.000 de lei. Trebuie să amintim şi de lucrările executate de societatea Termica Distribuţie Năvodari SRL la sistemul de canalizare de pe strada Liniştii, unde au fost montate racordurile pentru fiecare casă, locatarii urmând să se ocupe doar de cămine. Valoarea proiectului executat pe strada Liniştii este de 550.000 de lei. „Pentru viitor, avem mai multe proiecte de amenajare a parcărilor în oraş. Vom înfiinţa parcări în zona blocurilor R2, R3, R6, dar şi în spatele blocurilor de pe strada Mării“, a conchis Alexandru Manu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii