Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scapă de haznale? Situaţie dramatică în zeci de şcoli şi grădiniţe din judeţul Constanţa. CJC va lua o decizie importantă! (document)

ro

26 Sep, 2018 00:00 1863 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa va aproba în şedinţa de pe data de 28 septembrie 2018 programul judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural din judeţ cu grupuri sanitare tip container. 17% dintre unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Constanţa au cel puţin o unitate de învăţământ cu hazna, copiii, profesorii şi învăţătoarele fiind obligaţi să suporte aceste condiţii inimaginabile pentru secolul XXI.
 
În condiţiile date, programul de dotare cu grupuri sanitare tip container reprezintă un pas mic pentru anul 2018, dar, în acelaşi timp, un pas mare, comparativ cu situaţia există în acest moment în mediul rural constănţean. Proiectul a fost iniţiat de consilierul judeţean PNL Marian Cruşoveanu.
 
„Sunt optimist că, în şedinţa de Consiliu, proiectul va întruni toate voturile necesare din partea colegilor din Consiliul Judeţean, astfel încât să scoatem judeţul nostru de pe lista ruşinii, iar copiii din mediul rural să poată beneficia de condiţii umane şi normale”, susţine alesul judeţean liberal.
Costul acestui program judeţean de dotare a unităţilor de învăţământ din mediul rural al judeţului Constanţa cu grupuri sanitare tip container este de 460.000 de lei.
 
Oportunitatea iniţierii unui program judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural al judeţului Constanţa cu grupuri sanitare tip container reiese din propunerile transmise de consiliile locale în acest scop, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. Proiectul a fost transpus de consilierul liberal şi în urma consultărilor cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
 
Conform propunerilor transmise, unităţile administrativ-teritoriale care au în administrare unităţi de învăţământ ce au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă şi fără canalizare, sunt: Adamclisi (grădiniţa Urluia), Aliman (şcoala Aliman, şcoala Dunăreni, grădiniţa Aliman), Amzacea (şcoala General Scărişoreanu), Corbu (şcoala Vadu, grădiniţa Vadu), Crucea (grădiniţa Băltăgeşti), Deleni (şcoala Pietreni), Dobromir (şcoala Lespezi, grădiniţa Lespezi), Independenţa (grădiniţa Fântâna Mare), Ion Corvin (şcoala Ion Corvin), Cobadin (Viişoara), Ciobanu (Mioriţa) şi Lipniţa (unităţi şcolare din Canlia, Coslugea şi Cugiuc).
 
Cu alte cuvinte, în 12 localităţi, unităţile de învăţământ, fie că vorbim despre şcoli sau grădiniţe, nu beneficiază nici de sistem de alimentare cu apă şi nici de canalizare iar copiii folosesc aşa-numitele toalete uscate, respectiv haznale.
 
Obiectivul principal al Programului judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural al judeţului Constanţa cu grupuri sanitare tip container este dotarea unităţilor de învăţământ, grădiniţe şi şcoli, care au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă şi canalizare (tip toalete uscate) cu containere cu montaj, având destinaţia de grup sanitar.

 Ce spune ISJ Constanţa  

Potrivit inspectorului şcolar general al ISJ Constanţa, prof. Gabriela Bucovală, în mediul rural al judeţului Constanţa există trei categorii de unităţi de învăţământ care au grupuri sanitare situate în curte. Astfel, grupuri sanitare în curtea unităţii de învăţământ care dispun de apă şi canalizare sunt la Costineşti, 2 Mai, Oltina, Tariverde şi Adamclisi.
 
Grupuri sanitare în curtea unităţii de învăţământ care dispun de apă, însă nu au canalizare şi folosesc fosă septică: Vlahi (Limanu), Grădina, Cheia, Viile (Ion Corvin), Seimeni, Cerchezu, Ivrinezul mic şi Izvorul Mare de la Peştera, Cochirleni (Rasova), Săcele, Moviliţa şi Potârnichea (Topraisar), Movila Verde (Independenţa), Făurei (Băneasa).
 
O altă categorie este reprezentantă de unităţile şcolare cu grupuri sanitare în curte, care folosesc apă din puţ şi au fosă septică. Acestea sunt: Râmnicu de Jos (Cogealac), Stupina (Crucea) şi Dobromir. Inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, prof. Gabriela Bucovală, a amintit şi de grupurile sanitare din curtea unităţii de învăţământ care nu au nici apă, nici canalizare. „Aici este cea mai gravă situaţie“, a spus prof. Gabriela Bucovală.
„Sper ca proiectul de hotărâre al Consiliului Judeţean Constanţa să treacă şi să fie pus în aplicare, deoarece va fi pentru copii. Este vorba despre condiţii pe care le oferim copiilor“, a punctat inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, prof. Gabriela Bucovală.

Iată cum sună proiectul de hotărâre a Consiliului Judeţean! 

„Se aprobă Programul judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural al judeţului Constanţa cu grupuri sanitare tip container, având ca obiectiv dotarea unităţilor de învăţământ, grădiniţe şi şcoli, care au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă şi canalizare (tip toalete uscate) cu containere cu montaj, având destinaţia grup sanitar, astfel cum este prevăzut în Anexa la prezenta hotărâre şi care face parte integrantă din aceasta.
 
(2) Programul judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural al judeţului Constanţa cu grupuri sanitare tip container se aprobă ca anexă la bugetul local al judeţului Constanţa.
 
Art.2 (1) Bugetul estimat al Programului judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural al judeţului Constanţa cu grupuri sanitare tip container, este de 460.000 lei.
 
(2) Finanţarea Programului judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural al judeţului Constanţa cu grupuri sanitare tip container, se va face prin alocarea sumelor prevăzute în Anexa la prezenta hotărâre din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
 
Art.3 (1) Ordonatorii principali de credite ai fiecărei localităţi împreună cu conducerea unităţilor de învăţământ beneficiare vor asigura toate resursele tehnice şi logistice în vederea implementării Programului judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural al judeţului constanţa cu grupuri sanitare tip container, pe toată durata desfăşurării acestuia.
 
(2) Ordonatorii principali de credite ai fiecărei localităţi în care se va implementa Programul judeţean de dezvoltare privind dotarea unor unităţi de învăţământ din mediul rural al judeţului Constanţa cu grupuri sanitare tip container răspund de modul de utilizare a sumei alocate, în conformitate cu hotărârile de consiliu emise în acest sens şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
 
Art. 4 - Direcţia Generală de Administraţie Publică şi Juridică va comunica prezenta hotărâre persoanelor interesate, în vederea ducerii la îndeplinire”.
 
Proiectul integral poate fi consultat şi în secţiunea „Documente”. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii