Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:47 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au modificat tranşele pentru subvenţia la energie termică

ro

17 Jan, 2012 00:00 2017 Marime text
subventie-calorifer03.jpgProaspăt întors din vacanţă, primarul Radu Mazăre s-a apucat de muncă.

În primul rând, edilul a ţinut să anunţe populaţia că s-au modificat tranşele la subvenţiile la energia termică. „Pentru că nu putem să estimăm exact numărul persoanelor care urmează să facă cereri pentru subvenţia suplimentară de la Primărie, din păcate, pe perioada acestei ierni va trebui să ne adaptăm şi să corectăm în permanenţă. Ca atare, faţă de cererile depuse până acum şi care sunt cam 35.000 de solicitări pentru RADET şi cam 3.000 pentru lemne, făcând calcule cu banii pe care noi îi alocăm anual pentru subvenţie, am constatat că mai este loc". Tranşele vor fi majorate cu 5%. Totodată, s-au mai adăugat două tranşe suplimentare: cei cu venit pe membru de familie de la 1.300 la 1.400 de lei vor primi subvenţie 25% din factură, de la 1.400 de lei la 1.500 de lei vor primi subvenţie 20% .

Pentru persoanele singure creşte ajutorul cu 5% şi se introduc două tranşe suplimentare, de la 1.600 de lei la 1.700 de lei - 30%, iar de la 1.700 de lei la 1.800 de lei - 25%.

„Printr-o hotărâre de consiliu am spus că cei care nu îndeplinesc criteriile cerute de Boc, respectiv au maşină cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 sau teren la ţară primesc subvenţie 25% din factură. Termenul de depunere se prelungeşte în mod excepţional până pe 31 ianuarie a.c., iar subvenţia va fi luată în calcul începând cu luna ianuarie. Am observat că multă lume nu a depus. Când a venit peste ei factura îşi rup picioarele să depună dosarele. Astăzi (n.r. ieri) au depus 350 de cereri", a mai spus primarul. Şi în ceea ce priveşte subvenţiile la încălzirea pe lemne vor interveni modificări. Tranşele se vor extinde astfel: cei care au până la 1.500 de lei pe membru de familie vor primi 500 kg de lemne, iar persoanele singure cu venit de până la 1.800 de lei primesc, la fel, jumătate de tonă. „Până acum nu am apucat să distribuim lemnele datorită procedurilor dificile de achiziţie. Ştiţi că am avut şucăr cu cei de la ANRMAP, că n-au dat drumul la achiziţie. Au dat drumul, am semnat contractul, de miercuri începe să funcţioneze. Asta înseamnă că vom începe să distribuim lemnele la casele oamenilor de miercuri. Vor fi anunţaţi prin intermediul presei care sunt cartierele şi zilele în care facem distribuţia. Primul cartier va fi Filimon Sârbu. Cei care au mijloace de transport şi vor să-şi ridice lemnele singuri pot face acest lucru începând de miercuri, de la un depozit improvizat la sensul giratoriu care pleacă spre Cumpăna, la vreo 500 m distanţă. De acolo vor veni să şi le ridice în baza unei liste, între 8.30-17.30", a declarat primarul Radu Mazăre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii