Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD-iştii se întorc pe funcţiile din care s-au suspendat pentru posturi în administraţia centrală. Ivonne Saghiu s-a întors în Consiliul Judeţean Constanţa

ro

07 Jan, 2020 00:00 8201 Marime text

În luna martie 2018, Ivonne Victoria Saghiu devenea, cu susţinerea PSD, vicepreşedinte al Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive din cadrul Ministerului Economiei. La acel moment, Saghiu s-a suspendat din postul de şef al Protecţiei Mediului şi control din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi a plecat la Bucureşti. La sfârşitul acestui an, soţia primarului PSD din Murfatlar (n.r. Valentin Saghiu) a revenit la Consiliul Judeţean în calitate de consilier în cadrul serviciului pe care l-a condus până în 2018.


Ivonne Victoria Saghiu este consilier juridic şi membru al Asociaţiei consilierilor juridici din Constanţa. Misiunea Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive din cadrul Ministerului Economiei o reprezintă acordarea de asistenţă tehnică de specialitate Guvernului în procesul de elaborare şi adoptare a politicilor de promovare, dezvoltare şi monitorizare a aplicaţiilor exclusiv paşnice ale energiei nucleare, energetice şi neenergetice, depozitarea definitivă în siguranţă a deşeurilor radioactive şi coordonarea la nivel naţional a procesului de gospodărire a deşeurilor radioactive şi a procesului de dezafectare a instalaţiilor nucleare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii