Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:24 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prin legea bugetului de stat Comunele, oraşele şi municipiile vor primi mai mulţi bani decât în anul care se încheie

ro

30 Dec, 2019 00:00 2119 Marime text

Asociaţia Oraşelor din România (AOR) consideră că discuţiile purtate de reprezentanţii comunelor, oraşelor şi municipiilor cu cei ai Ministerului de Finanţe au făcut ca proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, să realizeze un nou mecanism de alocare a sumelor pentru bugetele locale, mai bun pentru asigurarea funcţionării tuturor unităţilor administrativ-teritoriale.
Prin urmare, susţin primarii de oraşe, la sumele alocate pentru asigurarea valorii minime de 830 lei/locuitor/an se adaugă veniturile proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale şi 50% din necesarul fundamentat al drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare, în baza numărului de beneficiari transmis de către unităţile administrativ-teritoriale.


Prin proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020, majoritatea covârşitoare a comunelor, oraşelor şi municipiilor va primi mai mulţi bani decât în anul care se încheie, iar plafoanele pe locuitor/an pentru aşa-zisul buget minim de funcţionare, care vor rezulta în urma aplicării mecanismului de echilibrare prevăzut pentru anul 2020, vor fi mai mari de 1.000 lei/locuitor/an. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii