Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:32 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Traian Dragomir a fost declarat incompatibil Vezi motivul pentru care a ales să fie comerciant persoană fizică, deşi nu avea voie!

ro

07 Sep, 2013 00:00 3792 Marime text
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat ieri că a constatat existenţa stării de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală, în cazul a opt primari. Printre aceştia se află şi Traian Dragomir de la Ciocârlia.

ANI a reţinut următoarele: „Dragomir Traian s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 - 27 martie 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Primar al Comunei Ciocârlia, Judeţul Constanţa, şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul DRAGOMIR TRAIAN (DRAGOMIR) ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ”.
În Legea numărul 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice la articolul 87, aliniat (1), litera g) din Legea se arată clar că: „Funcţia de primar şi viceprimar [...] este incompatibilă cu [...] calitatea de comerciant persoană fizică”.

„Ar fi trebuit să scap de AF”

Întrebat de ce nu a renunţat la calitatea de comerciant persoană fizică odată cu câştigarea alegerilor din 2008, primarul Traian Dragomir a răspuns că: „Ar fi trebuit să scap de AF, să vând întreprinderea şi acest lucru nu aş fi putut să-l fac. Am rămas în AF-ul înfiinţat în 2001 ca să am unde să mă întorc când nu o să mai fiu la Primărie”, a explicat şeful autorităţii locale. Primarul a mai declarat că „ştia ceva” legat de starea de incompatibilitate în care se afla la momentul preluării funcţiei de şef de autoritate locală. Primarul a precizat că deţine părţi sociale în AF împreună cu fratele său. Întrebat dacă va contesta decizia ANI în instanţă, primarul Traian Dragomir a menţionat „O să vedem la momentul oportun”. „Dacă pierd primăria nu e nicio problemă, nu ne dă nimeni afară din ţară”, a mai spus şeful autorităţii locale.
Întrebat dacă i se pare corectă decizia dată de ANI, primarul de la Ciocârlia a declarat că: „Dacă sunt incompatibil cam toată lumea este incompatibilă. Asta este! Nu sunt administratorul acestui AF. Dacă sunt AF, legiuitorul se leagă de AF Dragomir Traian”. Primarul a adăugat faptul că „nu văd normal ce se întâmplă cu colegii mei primari care au făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor RAJA şi care au fost declaraţi incompatibili de ANI”.

Potrivit Registrului Comerţului, Întreprinderea Familială Dragomir Traian a fost înfiinţată în noiembrie 2001, avându-i ca asociaţi persoane fizice pe Traian şi Constantin Dragomir, fiecare cu 50% din părţile sociale ale întreprinderii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii