Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Decebal Făgădău a mulțumit Poliției Locale pentru activitate și a anunțat că 2019 nu va fi despre dezvoltare, ci despre consolidarea autorității

ro

20 Mar, 2019 00:00 1423 Marime text
Direcția Generală Poliția Locală și-a prezentat bilanțul activității derulate în 2018. Potrivit datelor prezentate, contravențiile aplicate în domeniul disciplinei în construcții a înregistrat o creștere de aproape 140% față anul 2017. Și sancțiunile pe circulație au fost semnificative. Contravențiile la acest capitol au fost cu 160% mai multe în 2018. De departe cel mai mare procent l-au înregistrat contravențiile în domeniul protecției mediului, acestea crescând cu 300%.
 
La bilanț a fost prezent și primarul Decebal Făgădău, dar și noul director al Direcției Generale Poliția Locală, George Szekely, detașat pentru următoarele 6 luni la comanda Poliției Locale. Acesta provine din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.
 
Decebal Făgădău a explicat că din momentul în care a ajuns primar a început inventarierea Poliției Locale, alături de alte structuri de pe raza municipiului Constanța. „În 2016 exista imaginea Corpului de Control al Primăriei, nu exista ideea de poliție locală. Pentru că lucrăm după lege și construim o autoritate, am făcut plan local de ordine publică împreună cu Poliția Națională. Am înființat Comisia Locală de Ordine Publică, apoi s-a intrat într-o logică de planificare, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În 2017 am discutat cu comisar-șef Dorin Dogaru și i-am propus să accepte detașarea să compatibilizăm structurile poliției locale cu poliția națională. a acceptat și am reușit să profesionalizăm poliția locală în 2018.
 
2018 a fost un an în care, chiar dacă cifrele ne sperie, arată cât de puține lucruri erau respectate. Poliția Locală nu are plan de amenzi. Dar trebuie să cunoaștem și să respectăm regulile. Nu există instituție cu care poliția locală să nu fi colaborat. Am început să facem proceduri, astfel încât orașul să profite din construirea unui corp de poliție locală. Îmi doresc ca în mandatul meu Poliția Locală să fie cea mai puternică din România.
 
Activitatea lui Tudorel Dogaru va fi continuată de comisarul-șef George Szekely. Vă asigur că pe mandatul meu nu veți primi telefon pe fir scurt. Nu vreau sa aveți o atitudine ostilă față de cetățeni. Scopul meu e să avem un oraș sigur. Anul acesta nu va fi despre dezvoltare ci despre consolidare. Până la finele acestui mandat am de gând sa merg doar pe detașări la Poliția Locală. Până nu vom face corp comun cu toate instituțiile, nu am de gând să scot postul la concurs”, a declarat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.  
  
Citește și:
 
LIVE TEXT. Poliția Locală Constanța are un nou șef Primarul Decebal Făgădău: ”Îmi doresc ca în mandatul meu Poliția Locală să fie cea mai puternică din România” (galerie foto+ document)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii