Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:04 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Constanţei va juca într-un serial cu actorii din „Las Fierbinţi” Mazăre se ocupă cu băşcălia. Vrea „mai relaxat”

ro

29 Mar, 2013 00:00 2100 Marime text
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că mâine se va întâlni „cu producătorii, regizorii, scenariştii din «Las Fierbinţi», pentru a discuta şi a stabili când şi cum încep filmările la serialul pe care o să-l facem vara asta”. Edilul şef al Constanţei va juca în acest serial care, potrivit spuselor sale, se va numi „Mamaia Vice” şi va interpreta rolul şefului Poliţiei Mamaia. Alături de el vor juca şi actorii din serialul „Las Fierbinţi”. Tot Mazăre susţine că serialul va avea, probabil, zece episoade, pelicula urmând să fie filmată pe toată perioada verii.

Cum a caracterizat primarul Constanţei noul proiect din care va face parte?!?: „Băşcălie, dragă, băşcălie. Mai relaxat: fete, băşcălie”.
Aşadar, şeful administraţiei publice locale recunoaşte senin că se ocupă cu băşcălia. Serialul se adaugă preocupărilor de acest gen cu care Mazăre ne-a obişnuit în ultima vreme: costumare în fel de fel de personaje, pictoriale cu fete goale, defilare pe carul alegoric, videoclipuri.
Primarul municipiului Constanţa a menţionat că finanţatorul videoclipului şi, probabil, şi al serialului, va fi Asociaţia Litoral Delta Dunării. Videoclipul va costa între 10.000 şi 15.000 de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii