Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:26 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Chițac „Și vă mai promit un lucru. Vom avea în fiecare an noi hectare de parc!”. Ce l-a supărat pe edil

ro

20 Jan, 2021 00:32 2554 Marime text
  • Aseară, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a răbufnit pe pagina sa de Facebook, explicându-ne ce s-a întâmplat, de-a lungul anilor, în derularea contractului cu firma care se ocupa de întreținerea spațiilor verzi.
 
Și de aici și promisiunea că în Constanța, în viitor, vom avea noi hectare de parc.
 
Iată, integral, postarea primarului Vergil Chițac:
 

„Nu am suportat niciodată minciuna și obrăznicia. Din păcate, în ultima perioadă, mă tot lovesc de asta. Altfel cum aș putea cataloga ce fac cei de la POMACOST? După ce nu am fost de acord cu rezilierea de comun acord a contractului pe care-l avem cu domniile lor pentru întreținerea spațiilor verzi, m-am pomenit cu o hârtie prin care mi se comunică faptul că se retrag unilateral din contract.

Au luat această decizie, după ce noi nu am mai vrut să majorăm valoarea contractului, așa cum au solicitat la negocierile inițiate de primărie. Adică nu am mai fost de acord să căpușeze primăria așa cum au făcut-o timp de 20 de ani.

Nu e de ajuns, oare, că, numai în ultimii 5 ani, au primit 17.389.452, 35 lei de la noi? Nu e de ajuns că, din 2001 de când primăria a încheiat contractul de întreținere a spațiilor verzi cu ei, și-au bătut joc de tot ce înseamnă spațiu verde? Nu e de ajuns că au primit sute, mii de reclamații pentru lucrările de mântuială executate?

Știți ce mai făceau? Primeau bani pentru întreținerea unor spații verzi care nu mai existau, care fuseseră distruse, dar care, în actele lor, apăreau ca fiind îngrijite de ei. Iar în 2019 , ca și când nu ar fi fost de ajuns, POMACOST a mai încheiat încă un contract cu Primăria Constanța, de data aceasta pentru tăiere, toaletare și corecție arbori.

Vă asigur, dragii mei, că spațiile verzi din oraș, atâtea câte au mai rămas, vor avea parte de o îngrijire corectă. Prin servicii proprii, vom asigura lucrări eficiente și de calitate.

Și vă mai promit un lucru: Constanța va înverzi! Vom avea în fiecare an noi hectare de parc! Aveți răbdare și încredere!”

 
Sursa foto: Facebook/Vergil Chițac
 
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii