Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Adrian Stan - „Nu mă mai miră nimic" Construcţia miniparcului acvatic la Techirghiol a fost amânată

ro

06 Mar, 2012 00:00 1583 Marime text
Techirghiol-AdrianStan.jpgProcedura de atribuire a lucrării privind construcţia unui miniparc acvatic la Techirghiol, deşi aflată la un pas de a fi încheiată, a fost anulată în mod subit din cauza unei contestaţii.

Cu toate că decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor îi nemulţumeşte pe reprezentanţii Primăriei Techirghiol, întrucât consideră că nu ar avea un fundament solid contestaţia, dar acceptă să reia procedura de atribuire dintr-un singur considerent. În acest sens, Alina Stoianof, coordonator achiziţii publice în cadrul proiectului „Dezvoltare de agrement", a explicat că atacarea deciziei CNSC în instanţă ar însemna să se întârzie şi mai mult cu licitaţia şi nu acesta este interesul autorităţii locale. Adrian Stan, primarul oraşului Techirghiol declară că este regretabil ce se întâmplă, la modul general, cu toate licitaţiile în România. „Nu mă mai miră nimic. A ajuns ca o licitaţie de la început până la sfârşit să dureze şase luni de zile", a declarat Adrian Stan. Decizia CNSC este de neînţeles, potrivit edilului. „Procedura de atribuire a fost anulată pentru că un agent economic nu a putut ajunge la licitaţie, invocând codul portocaliu. Întotdeauna vor exista agenţi economici care nu pot ajunge la licitaţii din diverse motive. Este regretabil ceea ce se întâmplă", a subliniat primarul. Potrivit Alinei Stoianof, au depus contestaţii societăţile Recon şi Doje din Bucureşti şi 3G Sport-IP SRL din Ilfov. CNSC a admis contestaţia SC Recon şi Doje, care a invocat că nu a putut ajunge la licitaţie din cauza codului portocaliu. „Societatea nu a depus o ofertă. Un reprezentant al firmei a dat un simplu telefon în ziua deschiderii de oferte ca să ne întrebe dacă suntem dispuşi să întârziem termenul limită că ei nu pot ajunge la timp. Dar noi, conform actelor depuse şi publicate pe SEAP, aveam obligaţia să deschidem ofertele la ora stabilită şi publicată pe SEAP, aşa că nu am putut să acceptăm cererea societăţii", a precizat Alina Stoianof.

Decizia CNSC pune beţe în roate dezvoltatorului

Reprezentanţii oraşului Techirghiol reiau săptămâna aceasta licitaţia şi speră ca la sfârşitul lunii martie să se desfăşoare din nou deschiderea de oferte pentru ca în cursul lunii aprilie să fie anunţat câştigătorul şi demarată construcţia miniparcului acvatic. Dar reluarea licitaţiei dă peste cap planurile constructorului, întrucât acesta va trebui să termine lucrarea cu două luni mai devreme, în caz contrar urmând să fie încheiat un act adiţional la contract privind prelungirea termenului limită pentru realizarea obiectivului de investiţii. Amintim că valoarea estimată a contractului care urmează să fie adjudecat se ridică la 2.580.570 de lei. Construcţia miniparcului acvatic este finanţată din bani europeni. Miniparcul este prevăzut cu două piscine, cu un teren multifuncţional de fotbal şi de handbal şi cu un teren de tenis. Iată numele firmelor care au ajuns la licitaţia anulată de CNSC şi cărora le-au fost deschise ofertele în data de 14 februarie: SC Firogal SRL din Galaţi, SC Rom-Mat-Construct SRL, SC Mobitom SA, SC Almacons SRL, SC Alex Building SRL, SC Nimada SRL, SC ABC Val SRL, SC Toporaşul Verde SRL, SC Rico SRL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii