Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria, obligată de o sentinţă civilă Acţionari anonimi din Cipru cumpără un hectar de teren, prin negociere directă, în Mamaia (document)

ro

08 Oct, 2015 00:00 3690 Marime text


Mult zgomot pentru nimic. Anunţată încă de săptămâna trecută, şedinţa de Consiliu Local Municipal de ieri nu s-a mai ţinut. Tot convocatorul care ar fi trebuit dezbătut ieri, dar şi alte patru proiecte suplimentare se regăsesc acum pe noul convocator al şedinţei reprogramate pentru marţi, 13 octombrie (să sperăm că cele trei ceasuri rele nu vor fi chiar cele în care urmează să se desfăşoare şedinţa).
 
Unul dintre proiectele de hotărâre aflate pe lista celor supuse plenului aleşilor locali săptămâna viitoare vizează aprobarea vânzării prin negociere directă a unor bunuri imobile (terenuri şi/sau clădiri) ce aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa.
 
Aşa cum ne-am obişnuit, din aceleaşi raţiuni încă neclare, în astfel de proiecte de hotărâre se găsesc adunate mai multe anexe privind o serie de terenuri sau clădiri vândute din patrimoniul municipiului Constanţa către alte persoane (fizice sau juridice). Prima anexă, referitoare la un teren vândut, ne-a atras atenţia prin prisma suprafeţei foarte mari vândute prin negociere directă. Este vorba despre 10.123 de metri pătraţi de teren (peste un hectar), pentru care s-a emis Certificatul de Urbanism nr. 3403/2015. Terenul, amplasat în staţiunea Mamaia, zona hotel Caraiman 1, a fost vândut unei firme cu asociaţi offshore-uri din Cipru.

Lăcaşuri de cult şi corturi pentru evenimente, vândute cu 350 de euro


Firma Black Sea Special Purpose Entity SRL, din Bucureşti, urmează să cumpere terenul, reprezentând spaţii verzi, alei auto şi pietonale, parcare, mobilier urban, panouri publicitare, corturi provizorii pentru diverse evenimente, construcţii şi instalaţii demontabile cu ocazia unor evenimente, locuri de joacă, lăcaşuri de cult, circulaţii carosabile existente (inclusiv parcaje la sol). Motivarea vânzării către această firmă este punerea în aplicare a unei sentinţe civile din 2012 a Tribunalului Constanta, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care „Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, au fost obligate sa vândă prin negociere directă către SC Black Sea Special Purpose Entity SRL terenul în suprafaţă de 14.191 mp, situat în staţiunea Mamaia, zona Caraiman, la preţul de 1.532 RON/mp (350 de euro/mp)“.
 
Ceea ce înseamnă că Municipiul Constanţa va avea de încasat de la această firmă peste 15 milioane de lei din această tranzacţie.
SC Black Sea Special Purpose Entity SRL, prin sentinţa civilă nr. 9132/2015, rămasă definitivă, a obţinut în instanţă obligarea Municipiului Constanţa la plata de penalităţi de întârziere de 1%/zi din valoarea obiectului obligaţiei de a face, ca urmare a neexecutării acesteia. Aşa cum arată planul de situaţie al terenului, acesta este organizat de jur-împrejurul hotelului, având ieşire la bulevardul Mamaia, dar nu şi spre lacul Siutghiol.

Bani din offshore


De unde ar putea avea 15 milioane de lei firma Black Sea Special Purpose Entity SRL nu ştim încă, având în vedere că profitul reportat este destul de mic. Poate banii vor veni din Cipru de la acţionarii anonimi care vor finanţa firma prin intermediul firmelor offshore. La finele anului trecut, compania declara un profit de 163.579 de lei, raportat la o cifră de afaceri de 267.410 lei, având 0 angajaţi. În 2012 şi 2013, firma avea cifre nule pe toate cele trei coordonate mai sus menţionate.
 
În 2010, la înfiinţare, fondatori erau Yourhotels SRL şi Firas Awdi. Acesta face parte din acelaşi grup care a deţinut zeci de firme în România, printre care şi fosta Rodipet. Firma Yourhotels este fosta Awdi Junior Group, numele fiind schimbat în primăvara lui 2010. Tot atunci, a avut loc o cesiune de părţi sociale deţinute de Mehdi Awdi către firmele Mobil Affiche şi Locato Development.

Citeşte şi
Zeci de hectare din Delta si doua hoteluri, volatilizate - Awdi a facut disparute bunurile din Constanta sechestrate de procurori

Aşa cum se arată în documentele ataşate la proiectul de hotărâre, în planul cadastral al oraşului Constanţa întocmit între anii 1936 şi 1938, terenul se regăseşte în zona „mal Lac Siutghiol“, identificându-se ca proprietate a Statului Român, în administrarea oraşului Constanţa. În prezent, terenul în suprafaţă măsurată de 10.123 mp, limitrof hotelului Caraiman 1, a fost identificat ca fiind domeniu privat al municipiului Constanţa, inventariat conform HCLM nr. 109/2005, pagina 50.
 
SC Black Sea Special Purpose Entity SRL deţine construcţiile şi terenul aferent hotelului Caraiman 1, prin cesionarea drepturilor litigioase de la SC Yourhotels SRL prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 770/19.04.2010.

Reţeta clasică - firme din Cipru

SC Yourhotels SRL deţinea construcţiile şi terenul aferent acestora din anul 2007, când a obţinut de la SC Mamaia SA construcţia şi terenul în suprafaţă de 3.655,75 mp.
 
Cine este însă firma ce reuşeşte, printr-o sentinţă civilă definitivă, să oblige municipalitatea să îi vândă peste un hectar de teren în staţiunea Mamaia? Aşa cum arată datele de la Registrul Comerţului, Black Sea Special Purpose Entity SRL, cu sediul în capitală, a fost fondată iniţial în 2010, în Ilfov, mutându-se în Bucureşti în 2013.
 
Capitalul social este deţinut de două firme din Cipru - Stalevo Holdings Limited (0,007%) şi Zenaraco Holdings Limited (99,993%) -, ambele înfiinţate în 2010 şi având sediul la Nicosia,  Evagorou & Menandrou nr. 1. Administratorul firmei este Alexandru Diaconu, născut în 1951. Societatea se ocupă de „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“. Stalevo Holdings Limited mai apare ca asociat şi în Black Sea Spv Business SRL din Bucureşti şi West Every Day SRL, iar Zenaraco Holdings Limited apare şi în Black Sea SPV Business SRL şi Westland Investment SRL.
 
În ceea ce îl priveşte pe administratorul Alexandru Diaconu, acesta mai administrează şi Mobil Affiche Promotion SRL, Locato Development SRL şi Chitila Land SRL. Registrul Comerţului din Cipru ne oferă alte informaţii demne de luat în seamă. În cazul ambelor firme, directoratul este asigurat de Nominees Limited, iar de secretariat se ocupă Secretarial Limited.

Un alt teren vândut către firme „preferate“

Acelaşi proiect de hotarâre pune în discuţie o altă vânzare. O altă parcelă de teren, situată tot în staţiunea Mamaia, a fost vândută de Primărie către firma Nitalexil SRL, subiect prezentat de cotidianul ZIUA de Constanţa în urmă cu câteva zile. Acum, ceea ce atunci doar presupuneam, se confirmă cu documente. Primăria Constanţa a vândut 17 metri de teren în staţiunea Mamaia, teren care „poate deveni construibil doar prin alipire la alt teren cu funcţiunea de apartamente de vacanţă, locuinţe permanente POT 100%, Cut 4“. Terenul este situat în staţiunea Mamaia, Careul C2, Vila V1-5. Motivul pentru care s-a vândut acest teren este „reîntregire proprietate“. Aşa cum se arată în planul de situaţie, terenul are o lăţime de un metru şi o lungime de 17 metri. Doar că, foarte interesant, preţul de vânzare / mp este omis.

Citeşte şi
Municipalitatea vinde teren în Mamaia, chiar lângă hotelul ridicat de Nitalexil

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii