Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:08 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Limanu face un împrumut

ro

11 Apr, 2012 02:54 1762 Marime text
Primarul localităţii Limanu, Nicolae Urdea, intenţionează contractarea unui credit în valoare de 3.000.000 de euro, pe o perioadă de zece ani, pentru asigurarea finanţării unor obiective de investiţii de interes local.

Şeful autorităţii locale, Nicolae Urdea, a precizat că Primăria are nevoie de un împrumut ca o „centură de siguranţă" pentru proiectele europene aflate în desfăşurare şi pentru cele care urmează să fie atrase. „Vom apela la banii împrumutaţi în situaţia în care nu vom avea altă soluţie", a declarat Nicolae Udrea. Şeful autorităţii locale a mărturisit că acest credit va fi folosit, dacă va fi cazul, pentru proiectele privind lucrările de canalizare, asfaltare şi pentru alte obiective care necesită cofinanţare din partea Primăriei. Lucrările la reţeaua de canalizare de la 2 Mai urmează să fie gata în data de 2 mai, a precizat Nicolae Urdea, urmând ca cele aflate în desfăşurare la Vama Veche să fie gata în toamnă. Pentru acest obiectiv de investiţii, autoritatea locală mai datorează la capitolul cofinanţare suma de 700.000 de lei. Primarul Nicolae Urdea a mărturisit că, dacă nu va dispune de bani la buget, va apela la banii creditaţi pentru a acoperi cofinanţarea. Agenţii economici interesaţi să crediteze autoritatea locală din Limanu pot depune oferte până pe data de 30 mai, ora 11.00, urmând ca în aceeaşi zi, la ora 12.00, să fie deschise ofertele. Persoanele cu funcţie de decizie în cadrul autorităţii contractante în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Nicolae Iustin Urdea - primarul localităţii Limanu şi Ionuţ Huhulea - responsabil Achiziţii Publice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii