Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa prospectează piaţa coşurilor de gunoi stradale

ro

16 Sep, 2016 00:00 2385 Marime text
Odată cu implementarea unor proiecte, Primăria Constanţa a schimbat, în unele zone, şi coşurile de gunoi stradale. Și totuşi, indiferent de modelul pentru care a optat municipalitatea, se pare că cetăţenii fie nu le văd, fie le găsesc deja pline, ceea ce generează o imagine de ansamblu dezolantă a urbei. Probabil pentru a încerca să determine cetăţenii să nu mai arunce gunoaiele pe unde apucă, municipalitatea intenţionează să achiziţioneze şi să monteze noi coşuri de gunoi stradale.
 
O dovadă în acest sens este anunţul postat pe site-ul Primăriei Constanţa potrivit căruia „se solicită opinia furnizorilor cu privire la soluţie tehnică, schiţă şi preş pentru coş gunoi stradal“, diverse modele pentru străzi, staţii, intersecţii şi parcuri. În funcţie de „destinaţie“, acestea ar urma să aibă două pubele de gunoi, scrumiere rabatabile sau ar putea fi cilindrice, din metal, cu ornamente din lemn.
 
Agenţii economici dornici să facă oferte şi, eventual, să obţină un contract cu Primăria Constanţa vor putea trimite propunerile până pe 23 septembrie, la ora 16.00, pe mail. În funcţie de schiţele şi preţurile avansate, reprezentanţii administraţiei publice locale vor decide cui vor încredinţa contractul ce va viza furnizarea şi montarea coşurilor de gunoi stradale în municipiul Constanţa şi…, poate, şi în staţiunea Mamaia.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • bindea andra 16 Sep, 2016 18:37 O initiativa foarte buna, intrucat erau destule zone unde nu gaseai un cos de gunoi pe distante mari. Important este sa fie destul de solide sa reziste un timp indelungat. La o simpla cautare pe net se gasesc destul de multe firme care comercializeaza modele diferite de cosuri de gunoi stradale: http://www.cosuri-pubele.ro/cosuri-gunoi-exterior/cosuri-gunoi-stradale.html sau http://www.consumabile-igiena.ro/produse/34_105,DEPOZITARE-DESEURI-COSURI-GUNOI-EXTERIOR.html.
  • ionica 16 Sep, 2016 09:05 La cat mai multe " prospectiuni " prin piete pentru alte si alte cosuri de gunoi ! Pana cand alesii locali nu vor monta camere de luat vederi prin tot orasul ,Constanta va ramane raiul hotilor si al infractiunilor de tot felul.De fapt daca ar fi supraveghere de acest fel ,de unde prilej de alte afaceri ale functionarilor ( "prospectiuni" ,licitatii,contestatii ,etc.).