Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura Constanţa, obligată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să reia procedura de atribuire a unui contract

ro

08 May, 2015 00:00 2923 Marime text
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a luat, în cursul acestei săptămâni, o decizie privind procedura de atribuire a unui contract de către Prefectura Constanţa. Astfel, ca urmare a mai multor contestaţii depuse de o serie de firme, CNSC-ul „obligă Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa ca, în termen de cel mult zece zile de la data primirii deciziei, să reia procedura de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor”, cu luarea în considerare a mai multor aspecte. Este vorba despre procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Elaborare a Strategiei pentru dezvoltarea şi promovarea activităţilor de turism de aventură în aer liber”.

Contestaţie…

„Prin contestaţia nr. 05/27.03.2015, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 4449/30.03.2015, formulată de către SC Detente Consultants SRL, cu sediul în Ploieşti, strada Făt-Frumos nr. 5, reprezentată legal prin director general Benabdallah Jamil, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 250/24.03.2015, emisă de către Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte, a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Elaborare a «Strategiei pentru dezvoltarea şi promovarea activităţilor de turism de aventură în aer liber »”, se solicită următoarele: suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, conform prevederilor art. 275 alin. (1) din OUG nr. 34/2006; admiterea contestaţiei şi anularea actului atacat, respectiv anularea deciziei comunicată prin adresa nr. 3250/24.03.2015; continuarea procedurii de atribuire şi punctarea tehnică şi financiară a ofertei depuse de SC Detente Consultants SRL, constituindu-se dosarul nr. 404/2015”, se arată în decizia din 6 mai a CNSC.

...după contestaţie

O altă contestaţie depusă la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor este cea cu numărul 4892/03.04.2015, formulată de asocierea SC Publi Media Business SRL - AMM Management Information Consulting Private Company Limited by Shares - AMM Management Information Consulting SRL - SC Smart Integration SRL, prin liderul acesteia, SC Publi Media Business SRL. Firmele contestatare solicită: „Anularea raportului procedurii, comunicat prin adresa nr. 3243/24.03.2015; anularea raportului procedurii, care a stat la baza deciziei de declarare inacceptabilă şi neconformă a ofertei Asocierii SC Publi Media Business SRL - AMM Management Information Consulting Private Company Limited by Shares - AMM Management Information Consulting SRL - SC Smart Integration SRL, prin liderul acesteia, SC Publi Media Business SRL, precum şi a tuturor actelor subsecvente emise în temeiul acestuia; obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de Asocierea SC Publi Media Business SRL - AMM Management Information Consulting Private Company Limited by Shares - AMM Management Information Consulting SRL - S.C. Smart Integration SRL, constituindu-se în dosarul nr. 459/2015”.

Ce spune Registrul Comerţului

Vom prezenta, în cele ce urmează, date legate de cele cinci firme contestatare, aşa cum sunt ele disponibile la Registrul Comerţului.
Bazele SC Detente Consultants SRL au fost puse în ianuarie 2005. Unic asociat al firmei şi, în acelaşi timp, administrator este Jamil Benabdallah, născut în 1978, în Algeria. Societatea are însă un al doilea administrator, în persoana lui Constantin Dallis Miena. Domeniul de activitate al firmei constă în activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.
SC Publi Media Business SRL a fost înfiinţată pe 6 februarie 2015, iar la „domenii de activitate” în fişa firmei figurează: conform codificării (Ordin 337/2007) Rev. Caen (2), 7311 - activităţi ale agenţiilor de publicitate. Asociaţi persoane fizice în firmă sunt Eduard Romulus Goean şi Sorin Marian Foca, acesta din urmă îndeplinind şi funcţia de administrator.

În ce priveşte AMM Management Information Consulting Private Company Limited by Shares, sucursala din România a firmei a fost înfiinţată în iulie 2006 şi, conform Registrului Comerţului, are ca domeniu de activitate „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”. Firma-mamă este AMM Management Information Consulting Private Company Limited by Shares. Persoane împuternicite în firmă sunt: Kornai Gabor, funcţia sa nefiind însă specificată la Registrul Comerţului, şi Ervin Miklos, reprezentant.

Cât despre AMM Management Information Consulting SRL, aceasta a fost înfiinţată în decembrie 2005 şi are sediul în Bucureşti. Asociat persoană juridică în societate este AMM Holding Korlatolt Felelossegu Tarsasag, cu sediul social în Budapesta, iar administrator este Ervin Miklos. Domeniul de activitate al firmei: activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.
În ceea ce priveşte Smart Integration SRL, firma a fost înfiinţată în august 2010 şi are sediul social în comuna Corbeanca. Asociat persoană fizică în firmă este Florentin Claudiu Avădanei, el îndeplinind şi funcţia de administrator. Cât despre domeniul de activitate al firmei, şi în acest caz el constă în activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

„Documentaţia societăţilor a fost neconformă”

Despre această situaţie, Constantin Ion, prefectul judeţului Constanţa, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa: „Contractul nu a fost atribuit nimănui. Asta pentru că nicio firmă nu îndeplinea condiţiile. Mai exact, documentaţia societăţilor a fost neconformă. Licitaţia a fost reluată”.
 
Mai multe detalii despre acest contract puteţi afla citind materialul „Prefectura Constanţa, dispusă să plătească aproape 4000.000 de lei pentru promovarea activităţilor turistice de aventură (document)”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii