Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:50 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Plăţi nelegale“ către sportul constănţean Strutinsky, „căpitanul“ echipei CVM Tomis Constanţa, în „meciurile“ CJC

ro

23 Jul, 2014 00:00 2263 Marime text
Conform raportului întocmit de auditorii Curţii de Conturi a României, după controalele din 2013, s-a constatat că, în anul 2012, din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa au fost finanţate cheltuieli cu activităţi sportive în valoare de 13.305.000 de lei. Din această sumă, 1.000.000 de lei ar putea reprezenta fondurile direcţionate către Asociaţia „Club de Volei Municipal Tomis“ Constanţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, este cercetat pentru o serie de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cauză în care mai sunt vizaţi şi alţi funcţionari publici din cadrul acestei instituţii. Conform raportului Curţii de Conturi a României (CCR), pus la punct în urma controalelor de anul trecut, s-a constatat că, în anul 2012, din bugetul CJC au fost finanţate cheltuieli destinate activităţilor sportive cu valoarea de 13.305.000 de lei.
Din întreaga sumă, 1.000.000 de lei ar putea fi banii acordaţi, prin Hotărârea de Consiliu Judeţean (HCJ) nr. 24/2012, Asociaţiei „Club de Volei Municipal Tomis“ Constanţa (CVM Tomis Constanţa). În raportul CCR se menţionează „efectuarea de plăţi nelegale către asociaţii şi cluburi sportive reprezentând finanţare acţiuni sportive numai în baza hotărârilor de Consiliu Local şi fără a se respecta prevederile Legii, în sumă de 13.305 mii lei, la care s-au calculat dobânzi de 594 mii lei (...), finanţarea şi plăţile fiind efectuate de către CJC numai în baza hotărârilor de CJ şi a celor de modificare sau rectificare a bugetului iniţial pentru anul 2012“.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, întocmită de procurorii DNA în data de 15 ianuarie, se precizează că „există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al CJC, în sensul că a dispus plata a 13.305.000 de lei, reprezentând plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive; finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza hotărârilor CJ Constanţa, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii“.

„Faze de joc“ în Tribunal

Una dintre organizaţiile sportive cele mai „răsfăţate“ a fost CVM Tomis Constanţa. Potrivit portalului de justiţie, într-unul dintre dosarele care se află pe rolul Judecătoriei Constanţa, formaţiunea sportivă de volei figurează în calitate de pârât. Părţile reclamante sunt Judeţul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, iar obiectul dosarului îl constituie pretenţiile reclamanţilor de la pârât. Potrivit datelor oficiale, Asociaţia CVM Tomis Constanţa a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa în luna septembrie 2002. În calitate de asociaţi/fondatori, sunt menţionaţi Gabriel Strutinsky, cunoscut ca apropiat al tandemului Mazăre-Constantinescu, Eduard Martin, deputat PSD de Constanţa, şi Serhan Cadâr, cel din urmă fiind şi directorul executiv al echipei constănţene de volei masculin. Scopul declarat al acestei asociaţii îl reprezintă „activitatea sportivă de performanţă şi sportul pentru toţi; promovarea în temeiul legii educaţiei fizice şi sportului şi a celorlalte acte normative în materie“.

Banii de la CJC, în „terenul“ voleibaliştilor de la CVM Tomis

CJC a aderat ca membru asociat al CVM Tomis abia în luna martie a acestui an, prin HCJ nr. 40/2014, „având o pondere de 2/3 din numărul voturilor exprimate indiferent de numărul asociaţilor“. Reprezentantul CJC în cadrul clubului sportiv a fost desemnat consilierul judeţean Atanasie Teodorescu, hotărârea fiind adoptată cu 23 de voturi „pentru“ şi 12 „abţineri“.

Potrivit HCJ nr. 24/2012, CVM Tomis Constanţa a primit de la CJC 1.000.000 de lei „pentru susţinerea clubului în anul 2012“, hotărâre votată în unanimitate de consilierii prezenţi. Şi în 2013, prin HCJ nr. 49/2013, asociaţia sportivă de volei masculin a mai primit 1.130.000 de lei.

Cristinel Dragomir - „E plată nelegală şi trebuie să recuperăm prejudiciul“

„Trebuie să ne judecăm ca să câştigam în instanţă, dar pentru că e suspendat în instanţă, până se termină procesul domnului Constantinescu şi al directorilor care sunt implicaţi în dosar, noi avem obligaţia, ca instituţie, să ducem decizia la îndeplinire. Decizia spune că e plată nelegală şi că trebuie să recuperăm prejudiciul. Atunci, noi am acţionat în instanţă absolut toate instituţiile care au fost prinse în decizia 70 de anul trecut. Şi cum poţi să recuperezi? Trebuie să îi dai în judecată“, a declarat vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii