Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă şedinţă în lipsa preşedintelui Constantinescu Virgil Iosif nu va mai reprezenta CJC în cadrul CS Volei 2004 Tomis (convocator)

ro

28 Jul, 2014 00:00 2301 Marime text
Mai-marii judeţului se reunesc în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean, joi, când vor pune pe tapet 22 de proiecte de hotărâre. Întâlnirea se va desfăşura în ultima zi a lunii iulie, în sala „Remus Opreanu“ din cadrul Palatului Administrativ - Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), cu începere de la ora 13.00, şi de această dată în absenţa preşedintelui Nicuşor Constantinescu. Aleşii judeţeni se vor pune de acord cu privire la un proiect de hotărâre ce vizează încetarea calităţii de reprezentant al Judeţului Constanţa - CJC în cadrul Clubului Sportiv „Volei 2004“ Constanţa a lui Virgil Iosif. Un alt proiect prevede încetarea calităţii de membru în cadrul consiliilor de administraţie ale unităţilor sanitare al căror management al asistenţei medicale a fost preluat la CJC de acelaşi Virgil Iosif. De asemenea, mai multe imobile vor fi transmise din proprietatea publică a judeţului Constanţa, din administrarea CJC, în cea a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori“ Constanţa şi a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul“. Totodată, joi va fi supusă votului aleşilor judeţeni şi suma reprezentând cuantumul chiriei pentru imobilele ce vor fi închiriate de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“, în calitate de administrator al acestora. Este vorba despre locuinţele pentru medici pe care CJC le-a dat în administrarea Spitalului Judeţean Constanţa printr-o hotărâre de CJ în cadrul ultimei şedinţe extraordinare de luna trecută. Tot în favoarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa se vor pronunţa aleşii care vor vota un proiect privind aprobarea participării instituţiei la Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional şi un altul care vizează acoperirea cheltuielilor pentru afecţiuni cardiace. Tot joi, aleşii judeţeni îşi vor spune părerea cu privire la aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru mai multe instituţii subordonate CJC, precum: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Teatrul de Stat Constanţa, Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman“ Constanţa sau Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa. De asemenea, în şedinţa ordinară de luna acesta se vor face şi repartizările pe unităţi administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din cota de 18,5% din impozitul pe venit, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, a proiectelor de infrastructură şi a programelor cu finanţare nerambursabilă pe anul 2014. Nu în ultimul rând, va fi votată rectificarea bugetului judeţean pe anul în curs. Convocatorul poate fi consultat pe pagina de Internet a cotidianului ZIUA de Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii