Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Nu intră în competenţa lor!“ Actul de promisiune civică, asumat de CJ Constanţa şi CJ Tulcea, desfiinţat de un consilier judeţean din opoziţie

ro

31 Oct, 2018 00:00 2191 Marime text
Săptămâna trecută a avut loc o şedinţă solemnă comună a Consiliilor Judeţene din Constanţa şi Tulcea, moment în care preşedinţii celor două consilii au semnat un act de promisiune civică, ce conţine câteva angajamente pe termen mediu şi lung, pe care reprezentanţii celor două judeţe împreună cu parlamentarii de Constanţa şi Tulcea au promis să le susţină împreună şi să le materializeze în următorii ani.
 
Consilierul judeţean PNL Bogdan Bola susţine că în teorie totul sună bine şi frumos, doar că, din păcate, când începi să analizezi lucrurile, ele stau altfel. „Trecând peste faptul că am fost convocaţi fără a fi anunţaţi despre conţinutul documentelor despre care s-a vorbit, 90% din proiectele promise de către preşedinţii celor două Consilii nu ţin de administraţia judeţeană, ci de cea centrală. Consilierii liberali din Tulcea şi Constanţa care am participat la această şedinţă solemnă şi am auzit acolo, pentru prima oară, promisiunile făcute nu am avut cum să depunem amendamente sau să facem interpelări în privinţa celor spuse. Dar cred că pentru o bună informare a cetăţenilor şi pentru a clarifica puţin ridicolul situaţiei, este foarte necesar să facem nişte precizări cu privire la promisiunile făcute şi asumate de preşedinţii PSD ai celor două Consilii Judeţene.
 
Promisiunea nr. 1 - Drumul expres DX8, care va lega Constanţa de Tulcea, Tulcea de Brăila, de podul de peste Dunăre şi mai departe de viitoarea autostradă Brăila - Galaţi - Buzău. (nu se dă un termen de finalizare).
Realitate - trecând peste numele de maşină japoneză dat acestei şosele, putem observa de la început prima chestie ciudată - vorbim de un drum naţional, care nu este de competenţa unui Consiliu Judeţean. După care ne dăm seama că nu există niciun pod peste Dunăre (lucrările cică vor începe pe 10 noiembrie) şi nici autostradă spre Buzău! Practic, promisiunea aceasta cuprinde alte şi alte promisiuni, într-un viitor îndepărtat, mai ceva ca în Star Wars.
Dar cea mai mare nemernicie a acestei păcăleli o reprezintă o chestiune mai puţin ştiută de cetăţeni: la începutul anului, Ucraina şi Bulgaria au semnat un acord ce prevede construcţia unei autostrăzi pe ruta Odessa - Varna, pentru realizarea unui coridor de transport în această parte a lumii. Şoseaua modernă este proiectată pe traseul Odessa - Cetatea Alba/Bolhrad - Reni - Tulcea - Negru Vodă - Varna. Asta înseamnă poduri peste Dunăre şi o autostradă cât Dobrogea de lungă, totul din bugetele naţionale şi fonduri europene, fapt care ar rezolva perfect problema mobilităţii în judeţele noastre. Bănuiţi răspunsul si reacţia domnului ministru PSD al Transporturilor, Dan Șova, la primirea acestei propuneri?!? Păi e simplu: «Până în prezent nu au avut loc discuţii în format trilateral RO - UA - BG şi nici nu a fost încheiat un acord pentru construcţia autostrăzii Odessa - Varna». Cam atât despre promisiunea civică nr. 1. Voi continua cu celelalte puncte în zilele următoare, deoarece cred că dobrogenii trebuie să ştie când şi cum sunt minţiţi în faţă”, spune alesul judeţean liberal.
 
Facem menţiunea că „Actul de promisiune civică” a fost citit de administratorul judeţului Constanţa, Mirela Matichescu. Aceasta a prezentat lista proiectelor pentru care oficialii din Tulcea şi Constanţa le vor susţine reciproc: „Drumul expres DX8 care va lega Constanţa de Tulcea, Tulcea de Brăila, de podul de peste Dunăre şi mai departe de viitoarea Autostradă Brăila - Galaţi - Buzău; construirea Spitalului Regional Constanţa, modernizarea, dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor oferite de Administraţia Portuară Constanţa; construirea Podului suspendat peste Dunăre, în zona Jijila (Tulcea) - Brăila, care va asigura conexiunea viitorului drum expres Constanţa - Tulcea - Brăila, peste fluviu, spre Moldova; modernizarea Aeroportului Delta Dunării Tulcea, singura poartă aeriană cu acces direct spre Rezervaţia Biosferei; modernizarea Portului Tulcea, singura poartă de acces spre localităţile izolate din Delta Dunării şi crearea brandului Dobrogea”.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii