Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

No more Mazăre! Primarul n-a iniţiat niciun proiect de hotărâre Taxele pentru 2015, votate azi de Consiliul Local Constanţa (documente)

ro

18 Dec, 2014 00:00 2823 Marime text
Consilierii locali constănţeni se reunesc, astăzi, în şedinţa ordinară a lunii decembrie, şedinţă pe a cărei ordine de zi figurează la acest moment 67 de proiecte de hotărâre. Printre ele, un proiect privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa lui Răzvan Florea, primul medaliat olimpic din nataţia masculină românească.

Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa dezbate, azi, un proiect referitor la stabilirea şi impozitelor şi taxelor locale pe 2015, taxe care, potrivit unor surse, nu vor suferi modificări, în sensul că nu vor fi majorate. Tot în contextul şedinţei de azi va fi aprobată lista asociaţiilor şi fundaţiilor selecţionate în vederea acordării de subvenţii de la bugetul local pentru 2015. Conform proiectului de hotărâre este vorba despre Asociaţia „Centrul Terapeutic Marea Neagră de Sprijin a Persoanelor cu Autism”, Fundaţia „Giovanni Bosco”, Centrul de zi „Mama Margareta”, Casa de tip familial „Casa Claudia”, Casa de tip familial „Casa Magone” şi Asociaţia „Fair Play”.

CLM Constanţa va vota, tot azi, şi hotărârea privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii S.A. a amplasamentului obiectivului de investiţii „Sală polivalentă” şi asigurarea condiţiilor în vederea executării acestuia, precum şi a amplasamentului obiectivului de investiţii „Bazin de înot olimpic”. Din aceeaşi categorie de proiecte face parte şi cel privind predarea Cazinoului din Constanţa către ministerul condus (încă) de vicepremierul Liviu Dragnea.

Un alt proiect ce urmează să fie dezbătut azi se referă la organizarea şi exercitarea auditului public intern în cadrul Primăriei municipiului Constanţa şi a entităţilor subordonate.

Atribuirea în proprietate a unui teren de 500 metri pătraţi, în zona Spitalului Militar - lot 6, prof. univ. dr. Nicolae Răşanu, cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, figurează, de asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a lunii decembrie.
Niciunul dintre proiectele şedinţei de azi nu a fost iniţiat de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, ci de viceprimarii Decebal Făgădău şi Gabi Stan.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii