Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:25 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nesimţire cât... un munte A cui e grămada de nisip de pe strada Nicolae Iorga? (galerie foto)

ro

21 Sep, 2013 00:00 3001 Marime text
Pe strada Nicolae Iorga din Constanţa, între intersecţia cu Ştefan Mihăileanu şi cea cu bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, se înalţă semeaţă, de câteva săptămâni, o grămadă de nisip. Locuitorii din zonă nu ştiu nimic despre acest „munte” de nisip: cine l-a adus, cui aparţine, când va fi ridicat de acolo sau cărei eventuale lucrări deserveşte.
La faţa locului nu este amplasat niciun panou, astfel încât constănţenii să aibă habar cărei persoane fizice sau juridice îi aparţine nisipul. Trotuarul este impracticabil în zonă, fapt pentru care constănţenii sunt nevoiţi să circule pe carosabil.
Este normal ca într-un oraş civilizat, reşedinţă de judeţ, să-şi „trântească” oricine nisipul în drum? Este firesc să nu existe niciun panou, niciun indiciu cu privire la proprietarul grămezii de nisip? Probabil că este, de vreme ce Constanţa este, printre altele, oraşul trotuarelor „asediate” (atunci când ele totuşi există), „accesorizate” cu vegetaţie crescută sălbatic.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • nica 21 Sep, 2013 09:21 Cu astfel de cateva mii de "gramezi" de nisip ,dupa ploi,amestecat cu frunze si crengi s-au astupat canalizarile orasului....Ce pacat ca nimeni nu plateste !