Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Micu - „Nu se va face nimic acolo!” Teren la malul mării, intabulat fără ştiinţa Primăriei Tuzla

ro

07 Aug, 2013 00:00 2961 Marime text
Primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, susţine că o suprafaţă de două hectare din terenul public al comunei a fost intabulată fără ca administraţia locală să aibă cunoştinţă de acest lucru.
Terenul a fost intabulat în anul 2011 la cererea Apelor Române, mai declară acesta. Întrebat dacă a purtat discuţii pe această temă cu George Papari, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, primarul Constantin Micu a răspuns că nu avea de ce să poarte discuţii cu directorul ABADL întrucât „terenul a fost intabulat pe vremea fostei conduceri”. Primarul Constantin Micu susţine că a aflat despre intabularea respectivă întâmplător, prin verificarea suprafeţei respective la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI).

„Am solicitat celor de la OCPI să-mi comunice cine a făcut intabularea şi cine a cerut acest lucru”, a menţionat Constantin Micu. Întrebat cum a fost posibil ca OCPI să intabuleze terenul fără a avea vreun act din partea administraţiei locale, şeful autorităţii locale a declarat că „nu ştiu ce să vă spun, o să vedem mai întâi ce ne răspund cei de la OCPI şi apoi pe cei care se fac vinovaţi îi vom acţiona în instanţă”. Ce se dorea să se facă cu acest teren, care se află pe malul mării, în zona Farului Tuzla? Primarul Constantin Micu nu ştie care sunt intenţiile celor care au intabulat terenul, afirmând însă cu tărie că „este vorba de averea comunei şi nu se va face nimic acolo!”. Şeful autorităţii locale nu crede că în această poveste ar putea fi implicaţi şi angajaţii Primăriei Tuzla. „Vom vedea ce ne transmit cei de la OCPI, dar nu cred să existe vreo persoană din Primărie implicată în această chestiune”, a menţionat primarul comunei Tuzla.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii