Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre n-o „lasă mai uşor cu portul“ Consiliul Local Constanţa îşi dă acordul pentru preluarea unui pachet de 13% din acţiunile Portului

ro

03 Apr, 2014 00:00 1454 Marime text
Consilierii locali constănţeni dezbat, în cadrul şedinţei de îndată de astăzi, proiectul de hotărâre privind acordul de transmitere cu titlu gratuit a unui pachet suplimentar de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, reprezentând minimum 13% din capitalul social către Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa.
Şedinţa de astăzi are loc după ce, potrivit declaraţiilor primarului Radu Mazăre, viceprimarul Decebal Făgădău a discutat marţi cu ministrul Transporturilor, social democratul Dan Şova, despre cum va arăta proiectul de hotărâre al CLM Constanţa pe tema portului.

Este însă al doilea proiect de acest gen, căci CLM Constanţa a votat şi în noiembrie 2012 un proiect similar. Mai exact, la momentul respectiv era vorba despre emiterea acordului CLM Constanţa în vederea transmiterii, cu titlu gratuit, a unui pachet de acţiuni reprezentând 31% din capitalul social al CNAPMC către Consiliul Local. Din noiembrie şi până în prezent nu s-a întâmplat nimic în acest sens. Mai mult, proiectul de lege privind trecerea Portului Constanţa în administrarea CLM Constanţa (31%), a CL Năvodari (3%), a CL Agigea (4%), a CL Mangalia (2%) şi a Consiliului Judeţean Constanţa, promovat atunci, a fost retras. În prezent, primarul Mazăre face lobby puternic pentru ca administraţia pe care o conduce să preia sub „umbrela“ sa un nou pachet de acţiuni din Portul Constanţa.

Mazăre a declarat, ieri, în contextul unei emisiuni, că i s-ar fi spus să o „lase mai încet“ cu Portul Constanţa. „Cu portul e o bătălie foarte mare pe care o duc. E o bătălie crâncenă. Nu înţelegeam de ce toată fibrilaţia şi frenezia asta a Procuraturii. Ea vine, de fapt, pe filiera portului. Mi s-a şi spus «las-o mai încet cu portul, las-o mai uşor cu portul»“.
Va fi interesant de urmărit ce anume se va întâmpla după această hotărâre a Consiliului Local Constanţa, mai exact, dacă va urma o lege pentru transferul acestor acţiuni, aşa cum s-a întâmplat în 2008, sau o hotărâre de guvern.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii