Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:48 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lili Pîslaru vrea să scoată satul Vânători din noroaie

ro

20 Jul, 2012 01:00 2282 Marime text
pecineaga.jpgPrimarul de la Pecineaga, Lili Pîslaru are ca prioritate în această perioadă derularea a trei proiecte de primă urgenţă pentru localitate referitoare la decolmatarea canalului colector, la pietruirea drumurilor din satul Vânători şi la împroprietărirea locuitorilor din fostele IAS-uri.

Şeful autorităţii locale, Lili Pîslaru a explicat că şi-a propus decolmatarea şi dalarea canalului colector cu bani de la Uniunea Europeană. Primarul a explicat că un proiect depus spre finanţare cu acest obiectiv există de pe vremea fostei administraţii însă acesta a fost declarat neeligibil. Lili Pîslaru a menţionat că lucrează la refacerea proiectului ce presupune corectarea unei erori. Mai precis partea de extavilan ce aparţine Apelor Române trebuie despărţită de cea din intravilan. Pentru că nu s-a făcut această delimitare, proiectul privind decolmatarea canalului colector a fost declarat în primă fază neeligibil, a mărturisit primarul ce este decis să refacă proiectul şi să înceapă lucrările de curăţare şi dalare a canalului colector. Totodată, Lili Pîslaru a declarat că are în atenţie şi pietruirea tuturor drumurilor din Vânători, ce se întind pe o distanţă de 2,5 kilometri, pentru a-i scoate satul şi pe cei 250 de locuitori din noroaie. Întrucât fondurile primăriei sunt limitate la această dată iar datoriile către diferiţii prestatori de servicii sunt destul de mari, şeful autorităţii locale şi-a propus să atragă fonduri europene pentru pietruirea drumurilor din Vânători. Până când vor ajunge însă banii europeni în localitate, Lili Pîslaru speră să încheie o înţelegere cu societăţile de eoliene din Pecineaga astfel încât să înceapă pietruirea câtorva dintre drumurile de pământ din satul Vânători cu sprijinul financiar al acestora. Pentru localnicii din fostele IAS-uri, primarul caută soluţii în aşa fel încât familiile din aceste zone să intre în posesia terenurilor de sub case ce aparţin la această dată unui proprietar privat. În acest sens, primarul intenţionează să poate discuţii cu proprietarul pentru a vede ce modalităţi legale există pentru stabilirea naturii juridice a terenurilor respective. Numai dacă cei 200 de locuitori ai IAS-urilor vor intra în posesia terenurilor caselor, Primăria va putea să racordeze locuinţele la utilităţi (apă, canalizare, iluminat public) şi să reabiliteze drumurile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii