Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Libanezii ar putea construi un spital cu centru balnear la Mangalia

ro

25 Oct, 2012 01:00 2001 Marime text
mangalia_libanezi_2.jpgMangalia găzduieşte, în perioada 23 -26 octombrie, o delgaţie libaneză din Byblos. În cursul zilei de ieri, această delegaţie, condusă de preşedintele municipalităţii Byblos, Ziad Hawat, a avut o întâlnire oficială cu primarul Mangaliei, Cristian Radu, întâlnire la care au participat şi liderii grupurilor de consilieri din Consiliul Local Mangalia.

În cadrul evenimentului, oaspetele libanez a făcut o prezentare a oraşului Byblos şi a proiectelor aflate în derulare în localitate. Acelaşi lucru l-a făcut şi edilul şef al celei mai importante localităţi din sudul litoralului românesc. „Mangalia este o zonă cu potenţial enorm. De aceea, dorim să atragem investitori care să contribuie la dezvoltarea turismului în sudul litoralului", a declarat Cristian Radu.

Potrivit unui comunicat de presă, în contextul discuţiilor oaspeţii libanezi şi-au exprimat interesul ca în primă fază să aducă investitori care să construiască, în zona municipiului Mangalia, o universitate şi un spital cu centru balnear. „Putem veni aici să deschidem o universitate şi un spital. În câţiva ani, universitatea poate atrage până la două, trei mii de studenţi din România şi din străinătate, pe diverse specializări precum economie, turism, afaceri, comerţ, cu diplome certificate în SUA şi recunoscute internaţional", a declarat Ziad Hawat, preşedintele municipalităţii Byblos. De aceea, primarul Cristian Radu şi-a manifestat disponibilitatea implicării în demararea celor două iniţiative, urmând ca administraţia locală să pună la dispoziţie terenul şi utilităţile necesare celor două construcţii: universitatea şi spitalul.

Conform comunicatului, cei doi primari au declarat că vor fi desemnate echipe de specialişti care să lucreze la documentaţia necesară astfel încât până la finalul anului cele două investiţii turistice să prindă contur.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii