Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Labirint de vegetaţie şi loc de recreere Lucrările de amenajare a două parcuri noi în Ovidiu, aproape de finalizare

ro

20 Nov, 2019 00:00 2857 Marime text

Primăria Ovidiu a anunţat că lucrările de amenajare la cele două parcuri noi din oraş au ajuns la un stadiu de 70 % de finalizare. Un parc se află pe malul lacului Siutghiol, în vecinătatea insulei Ovidiu, iar cel de-al doilea, în zona care se întinde de-a lungul canalului pluvial, dintre cartierele Sat Vacanţă şi Ovidiu Sud, de la Drumul Naţional 2A până la Lacul Siutghiol.


Reamintim că primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, a semnat, pe data de 24 aprilie 2018, contractul de finanţare nr. 1897 pentru proiectul „Zonă de relaxare şi agrement în oraşul Ovidiu”, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de autoritate de management pentru POR, proiect ce constă în realizarea a două parcuri de agrement în oraşul Ovidiu.


Valoarea totală a proiectului este de 6.425.304,96 de lei, iar valoarea cofinanţării eligibile a UAT oraş Ovidiu este de 112.735,32 de lei. Perioada de implementare a proiectului „Zonă de relaxare şi agrement în oraşul Ovidiu“ are ca limită data de 30 aprilie 2020.


Amenajat pe malul lacului Siutghiol, în vecinătatea insulei Ovidiu, primul parc va avea o suprafaţă de 3.742 mp şi va face legătura între debarcader şi parcul Faleză Lac. Facilităţile oferite locuitorilor prin amenajarea acestui parc sunt: un perete de escaladă, pentru copii şi adulţi; amfiteatru natural, realizat din amenajări ale pantei naturale a terenului cu 6 gradene de odihnă şi spaţii de circulaţie; plase de relaxare deasupra apei; mobilier urban – bănci cu şi fără mânere, care să permită apropierea cărucioarelor pentru copii sau a celor rulante, coşuri de gunoi cu trei compartimente, cişmele şi ţâşnitori de apă potabilă.





Proiectul propune realizarea unui sistem de irigaţie, inclusiv a unei staţii de pompare realizate îngropat; a unui sistem de iluminat; a unui sistem de supraveghere video; a unei zone de panouri fotovoltaice, care va asigura cantitatea de energie necesară consumurilor estimate pentru iluminat.


Pentru cel de-al doilea parc a fost stabilit terenul amplasat în zonă de-a lungul canalului pluvial, dintre cartierele Sat Vacanţă şi Ovidiu Sud, de la Drumul Naţional 2A până la Lacul Siutghiol, pe o suprafaţă de 2.832 mp. Acesta cuprinde următoarele puncte de interes şi funcţiuni: labirint de vegetaţie, un loc de recreere pentru copii şi adulţi, deopotrivă; spaţiu de odihnă şi relaxare - cuprinde băncile şi vegetaţia de ambianţă care creează alveole şi pergole de umbră pentru locurile de odihnă; peluză, realizată prin înierbare; mobilierul urban – bănci, coşuri de gunoi, cişmele şi ţâşnitori de apă potabilă; sistemul de irigaţie, inclusiv staţia de pompare realizată îngropat; sistemul de iluminat şi sistemul de supraveghere video.


Citeşte şi:

Gradene, plase de relaxare deasupra apei, labirint de vegetaţie Un nou pas în realizarea a două parcuri de agrement în oraşul Ovidiu (document)

Investiţii majore Două parcuri de agrement în oraşul Ovidiu, în valoare de peste şase milioane de lei
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii