Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţii majore Mai multe străzi din comuna Cumpăna vor fi reabilitate şi modernizate (document)

ro

20 Sep, 2018 00:00 2864 Marime text
Primăria comunei Cumpăna se pregăteşte de investiţii. Mai multe străzi din localitate vor fi reabilitate şi modernizate. Astfel, autoritatea publică locală a anunţat cine şi-a adjudecat contractul „Execuţie lucrări de reabilitare si modernizare străzi în comuna Cumpăna, cu o lungime totală de 10,7km“. Contractul în valoare de 7.086.282,37 de lei a fost semnat cu Autoprima Serv SRL.
 
Comuna Cumpăna a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) contractul de finanţare nr. 2388/06.11.2017 - 13944/13.11.2017, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, subprogramul Modernizarea satului românesc, pentru realizarea obiectivului de investiţie „Reabilitare şi modernizare străzi în comuna Cumpăna - 10,7km“. Lucrările care fac obiectul procedurii de atribuire sunt achiziţionate pentru realizarea obiectivului de investiţie, cu respectarea clauzelor / termenelor contractului de finanţare nerambursabilă semnat cu MDRAPFE.
 

Autoprima Serv SRL, în datele Registrului Comerţului 

Înfiinţată în anul 1999, Autoprima Serv SRL are sediul social în Constanţa, bulevardul Mamaia. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Societatea este controlată de Balagiu Iudit şi Balagiu Adrian, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a drumurilor şi a autostrăzilor.
 
În anul fiscal 2015, firma cu 85 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 60.095.165 de lei şi un profit de 6.378.644 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea a avut 93 de salariaţi, o cifră de afaceri de 57.775.593 de lei şi un profit de 6.347.889 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 98 de salariaţi, cifră de afaceri de 62.939.159 de lei şi profit de 3.779.555 de lei.

 Responsabili de atribuirea licitaţiei 

Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, cele cu putere de reprezentare din partea furnizorului de servicii auxiliare achiziţiei şi cele implicate în procedură sunt: ec. Mariana Gâju - primar; Florin Neagu - viceprimar; Sorin-Daniel Nicolae - secretar; Paula Pârvu, Georgiana Hodorogea, Elena Diea - inspectori, serviciul investiţii şi achiziţii; Eugenia Georgescu - inspector serviciul urbanism; Mărioara Coroi, Luca Maria - serviciul contabilitate; Bidea Gabriela - consilier juridic; Ferencz Eduard - arhitect-şef; Dragoi Elena, Ilioiu Aurel, Brânză Iulian, Bolboasa Marius, Cadâr Adinan, Trosie Gheorghe, Cordunianu Liviu, Bălan Constantin, Ene Gabriela Ghinuţa, Turcu Daniel, Stamat Elena Viorica, Sticlet Adriana, Imosanu Florin Vasile, Didea Marius, Racu Gelu şi Cocoş Marian - consilieri locali; Susanu Costel - furnizor servicii auxiliare achiziţiei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei la care facem referire.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii