Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:31 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţii în reţele de apă şi drumuri, la Crucea

ro

30 Jan, 2017 00:00 2624 Marime text
Localităţile rurale din judeţul Constanţa au nevoie de fonduri pentru proiecte importante de infrastructură. 
 
Dacă nu pot fi realizate cu bani de la bugetul local, investiţiile din localităţile din mediul rural au nevoie de bani de la Guvern sau de fonduri structurale. În comuna Crucea, autorităţile derulează mai multe proiecte importante. Principalele investiţii aflate în curs vizează introducerea sistemelor de alimentare cu apă potabilă în satele Stupina, Gălbiori, Crişan şi Şiriu.
 
„Am început anul cu încredere şi cu speranţa că vom reuşi să finalizăm toate proiectele pe care le avem în derulare şi, în cea mai mare parte, realizate în proporţie de 60%. Ca noutate, am finalizat proiectul şi ne dorim să depunem proiectul de reabilitare a trei drumuri comunale, DC 70, 71 şi 72. Sunt pietruite, sunt lucrări bune, dar, zic eu, este nevoie să dispară diferenţa dintre rural şi urban nu numai în privinţa drumurilor, ci şi în ceea ce priveşte educaţia, sănătatea, cultura. În următoarea şedinţă a Consiliului Local Crucea se vor aproba indicatorii tehnico-economici şi vom depune proiectul la Guvern, pe Planul Naţional de Dezvoltare Locală“, a declarat Gheorghe Frigioi, primarul comunei Crucea.
 
De asemenea, gospodaru-şef al comunei susţine că, în acest an, speră să beneficieze de fonduri pentru proiecte, iar procedurile care trebuie parcurse până la demararea investiţiilor să nu mai întâlnească dificultăţi, aşa cum s-a mai întâmplat până acum. Gheorghe Frigioi este optimist şi consideră că tot ce şi-a propus în 2017 va fi dus la bun sfârşit, chiar dacă proiectele sunt multe şi costisitoare.
 
„Sperăm să nu mai întâmpinăm problemele pe care le-am mai avut, mai ales în derularea unor proiecte, când am fost sancţionaţi cu returnarea unor sume, în condiţiile în care toate organele statului de verificare şi control au dat undă verde, doar organismul intermediar pe energie a spus că ceva este în neregulă. Mai avem un proiect de asfaltare în localităţile Gălbiori şi Băltăgeşti, care sperăm să ajungă în etapa a doua de implementare. Continuăm să accesăm fondurile europene, deoarece bugetul local nu poate să susţină proiecte mari, asfaltări de drumuri, investiţii în apă şi canalizare, străzi interioare“, a precizat Gheorghe Frigioi.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii