Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:46 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intră cine vrea, rămâne cine poate Cum s-a schimbat Consiliul Local Constanţa de la constituire până la suspendarea lui Mazăre

ro

10 Apr, 2015 00:00 1722 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa a suferit, de la constituirea sa, în urma alegerilor locale din iunie 2012, şi până în prezent, o serie de modificări. Unii dintre aleşii locali au ales, după ce au depus jurământul, să facă politică la alt nivel, astfel că au renunţat la mandatul din CLM în favoarea unuia în Parlament. Alţi consilieri au profitat de controversata ordonanţă a traseismului politic şi au schimbat tabăra. E drept, există şi un consilier local care, invocând motive personale, a demisionat.
 
Vechiul PDL câştiga, în contextul scrutinului local din vara lui 2012, trei mandate de consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa. Acestea au fost ocupate, iniţial, de Sorina Tuşa, Iustin Fabian Roman şi Florin Gheorghe. Primii doi activează şi acum în forul decizional al municipiului Constanţa. Cel din urmă însă a demisionat din funcţie ulterior alegerilor parlamentare din decembrie 2012, atunci când a devenit deputat în Colegiul 10. Gheorghe nu a renunţat însă doar la mandatul de consilier local, ci şi la partidul-mamă.
În schimb, liberalii sunt şi acum cei de la începutul mandatului: Ana Marcu, Radu Bogdan Matei şi Virgil Lixandru. În prezent, dacă fiind fuziunea dintre PDL şi PNL, liberalii şi vechii democrat-liberali votează la unison în CLM Constanţa.

Au renunţat la mandat

Claudiu Palaz, fostul prefect al judeţului Constanţa, trebuia să se regăsească în actualul Consiliu Local. Fostul candidat UNPR la Primăria Constanţa a refuzat însă mandatul, astfel că în locul său a fost „uns“ consilier Harry Boiagian. Acesta din urmă a demisionat din CLM Constanţa în ianuarie 2014, pentru a nu risca o stare de incompatibilitate, căci Boiagian este director tehnic în cadrul Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Est. Mandatul său a fost preluat de un supleant de pe lista UNPR, Valeriu Iosif Ene.

Traseiştii

Valeriu Ene nu a „poposit“ prea mult la UNPR. Alături de Valentin Surghie (PPDD) şi de Gabriel Candindatu (PPDD), colegi cu el în Consiliul Local Constanţa, acesta a trecut, înainte de alegerile prezidenţiale de anul trecut, la PSD, profitând de ordonanţa care a permis traseismul politic. De menţionat este faptul că niciunul dintre cei trei nu s-a remarcat printr-o activitate deosebită în CLM.

Demisionarul

Cea mai recentă schimbare din Consiliul Local constă în demisia social-democratului Răducu Popescu, unul dintre oamenii fideli lui Radu Mazăre, primarul suspendat al municipiului Constanţa. Răducu Popescu a declarat că a decis să renunţe la mandatul de ales local din motive personale. El a specificat însă că nu va demisiona şi de la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, funcţie în care a fost numit cu susţinerea PSD. Se pare deci că „motivele personale“ i-au determinat doar plecarea din Consiliul Local.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii