Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:28 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Cernavodă Tratament gratuit pentru bolnavii de TBC, dublat de o campanie de combatere a fumatului

ro

08 Nov, 2013 00:00 4374 Marime text
Cu ajutorul „Programului Naţional de Control al TBC”, Primăria şi Spitalul Orăşenesc Cernavodă au demarat, de curând, o amplă campanie de prevenire a răspândirii TBC-ului în comunitate. „Deşi este o boală, extrem de periculoasă, care poate produce chiar şi decesul bolnavului, cetăţenii trebuie să ştie că TBC-ul poate fi tratat, chiar la Cernavodă, deoarece unitatea spitalicească de aici deţine toate dotările necesare pentru sprijinirea pacienţilor. Cu ajutorul bugetului alocat de către primărie, în cadrul spitalului, a fost amenajat şi dotat un dispensar pentru tratarea TBC şi a altor afecţiuni pulmonare. A fost contractat şi un specialist în pneumologie, dr. Alexandru Frecea de la Institutul Naţional de Pneumologie Marius Nasta din Bucureşti, care va acorda tratamentele necesare fiecărui pacient”, susţine primarul Gheorghe Hânsă, care a adăugat că bolnavii vor beneficia de tratament gratuit. Şeful autorităţii locale declară că la baza acestei campanii se află realitatea îngrijorătoare din ultimii ani, reflectată în statisticile specialiştilor care spun că în Dobrogea sunt depistaţi peste 150 de bolnavi de TBC raportaţi la 100 de mii de locuitori. „O sursă mare de infecţie există şi în Cernavodă, unde virusul este foarte răspândit în rândul categoriilor nefavorizate ale societăţii şi în comunităţile de rromi. Medicii Spitalului Orăşenesc spun că ţin sub observaţie 40 de pacienţi contaminaţi cu TBC, care adesea abandonează tratamentul antituberculos, devenind astfel un pericol pentru familie şi  comunitate. Având în vedere această situaţie, conducerea spitalului a făcut un apel la Administraţia Locală, pentru a-i convinge pe aceşti oameni să revină la tratament. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi cei ai Poliţiei Locale, au vizitat pacienţii la domiciliu şi au convins şi familiile acestora să se supună unor analize pentru a afla dacă au fost infectaţi cu virusul TBC”, explică edilul. Specialiştii sunt de părere aceste cazuri sunt multiple în Cernavodă, dar neidentificate, cauzate de inconştienţa unor cetăţeni care nu se supun analizelor de la primele simptome ale bolii. Aceste cazuri reprezintă un pericol public, având în vedere că o persoană contaminată cu bacilul Koch (TBC) poate infecta 10 persoane pe zi, în special copii, bătrâni sau persoane cu boli cronice. Riscurile la care se supun pacienţii care abandonează tratamentul antituberculos sunt imense, deoarece boala se poate extinde în tot corpul, provocând infecţii chiar şi în oase. Primarul Gheorghe Hânsă declară că pentru o mai bună prevenire a riscului de contaminare cu TBC în rândul cernavodenilor, Spitalul Orăşenesc intenţionează să organizeze la nivel local şi o campanie de combatere a fumatului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii