Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul consilier Vasile Chirondojan îşi întregeşte proprietatea din staţiunea Mamaia. Consilierii locali trebuie să aprobe vânzarea unui teren

ro

27 Jun, 2018 00:00 5271 Marime text
SC Mamaia 2000 SRL a depus încă de anul trecut la Primărie cererea de cumpărare cu nr. 148579/20.11.2017, pentru terenul în suprafaţă de 29,00 mp din zona Complexului Cleopatra.
Societatea aparţine fostului consilier local Vasile Chirondojan, asociat unic în societatea Mamaia 2000 SRL, care a solicitat şi a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 28 martie a.c., şi un certificat de urbanism - nr. 1296. Actul a fost emis pentru „supraetajarea parţială corp C1 cu structură uşoară şi modificare terasă existentă în terasă circulabilă - intrare în legalitate“, făcând referire la hotelul Cleopatra din Mamaia.

Solicitarea lui Chirondojan, care va intra la votul consilierilor, face însă obiectul unui proiect de hotărâre de Consiliu Local Municipal inclus în şedinţa din această săptămână. Potrivit proiectului de hotărâre, terenul reprezintă diferenţa din măsurători rezultate ca urmare a întocmirii documentaţiei cadastrale identificate cu numărul cadastral 232039, înscrisă în Cartea Funciară a UAT Constanţa 51 a încheierii de intabulare nr. 12808/01.07.2005 emisă de OCPI Constanţa, proprietate privată a municipiului Constanţa.
 
Reglementările şi funcţiunile urbanistice aprobate sunt de „alimentaţie publică şi circulaţie pietonală“, conform raportului Direcţiei urbanism nr. R20361/08.02.2018. 

Despre Mamaia 2000 SRL

Înfiinţată în anul 1993, Mamaia 2000 SRL are sediul social în Mamaia, Complex Cleopatra. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociat unic şi administrator este Vasile Chirondojan, născut pe 29.04.1946, în comuna Stănişeşti, Bacău. Mamaia 2000 SRL desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun.

Firma are următoarele puncte de lucru: bază de agrement, închiriere de cabine şi vestiare, duşuri, materiale pentru plajă; patiserie, simigerie Complex Cleopatra; bar-terasă, disco-bar, autoservire, bar-terasă-cramă, magazin cu mărfuri generale Complexul Cleopatra; municipiul Constanţa, bulevardul I.C. Brătianu nr. 28.

În anul fiscal 2014, firma cu trei salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.703.235 de lei şi un profit de 632.348 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, societatea cu zero salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 2.366.858 de lei şi un profit de 510.351 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 nu a fost prezentată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii