Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fina lui Nicuşor, asistent de proiect Cine coordonează proiectul de reabilitare a Cinematografului Republica

ro

16 May, 2013 00:00 3131 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa a semnat în data de 1 aprilie contractul de finanţare aferent proiectului „Centru multifuncţional educativ pentru tineret”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, cu o valoare totală de 13.377.765,56 lei din care contribuţia CJC este de 553.392,44 lei. Durata contractului este de 20 de luni.
Din partea CJC, se implică în desfăşurarea proiectului: Ioan Mihai Nache, în calitate de manager proiect, Filis Husein - asistent Proiect şi Iulia Maxim - asistent Proiect 2.
Despre Mihai Nache ştim că este şef Serviciu la Direcţia Generală de Proiecte/Implementare Proiecte Internaţionale din cadrul CJC şi că a câştigat în anul 2011 de la CJC salarii în sumă de 74.891 lei.

Filis Husein a devenit de curând fina preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. Mai precis, soţii Nicuşor şi Codruţa Constantinescu au fost la începutul lunii aprilie naşii de căsătorie ai tinerei perechi Filis şi Enis, care au devenit familia Husein. Filis este fata lui Nurhan Ali, directorul executiv al HCM, club care îl are ca preşedinte pe Nicuşor Constantinescu. De asemenea, potrivit site-ului CJC Constanţa, Filis Husein, fostă Ali, este angajată a CJC, ca inspector principal la Direcţia Generală de Proiecte, de unde în 2011 a obţinut salarii în sumă de 34.900 lei.

Iulia Maxim deţine de asemenea funcţia de inspector la Direcţia Generală de Proiecte din cadrul CJC. În 2011, aceasta a câştigat, potrivit declaraţiei de avere, salarii în cuantum de 26.112 lei.
Prin acest proiect, coordonat de cei trei angajaţi ai CJC, se intenţionează reabilitarea, modernizarea şi dotarea clădirii Cinematografului Republica, unde se vor desfăşura noi activităţi de educaţie.
Se are în vedere atât reabilitarea şi modernizarea Cinematografului Republica, precum şi dotarea Centrului multifuncţional educativ pentru tineret cu mobilier adecvat, după cum urmează: sistem proiecţie sală de cinema, sistem lumini sală de cinema, sistem de sunet sală de cinema, laptopuri, video proiectoare, ecrane de proiecţie şi TV plasme.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii