Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concerte, premii şi voie bună Festivalul Pescarilor de la Eforie, un succes neaşteptat (galerie foto)

ro

10 Sep, 2015 00:00 2730 Marime text
Festivalul Pescarilor, organizat vara aceasta la Eforie, în două ediţii, a fost un real succes, sunt de părere organizatorii. Primăria oraşului Eforie a reuşit să implementeze anul acesta proiectul, cu finanţare integral europeană. Ieri a avut loc, la Eforie, conferinţa ocazionată de finalul de proiect.
 
Cele două ediţii ale Festivalului Pescarilor din acest an s-au desfăşurat la capetele de sezon, adică în iunie şi în septembrie. „Am fost realmente plăcut surprinşi să vedem că la cea de-a doua ediţie a festivalului, de săptămâna trecută, au participat mii de oameni. A fost un eveniment care a prins la public mai bine decât ne-am fi aşteptat. Intenţionăm să continuăm acest festival, tot prin atragerea de fonduri europene“, a declarat Cecilia Creţu, manager de proiect.
 
Pe 4 şi 5 septembrie, în zona centrală a staţiunii Eforie Nord şi în faţa Cazinoului din Eforie Sud au avut loc expoziţii cu degustare şi concursuri de gătit, în cadrul evenimentului „Peştele în tradiţia gastronomică“, din cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Pescarilor. Turiştii şi locuitorii au putut degusta gratuit produse tradiţionale din peşte provenit din Marea Neagră. De asemenea, au fost organizate concursuri, câştigătorii primind diplome onorifice pentru categoriile „Ambasador culinar al Mării Negre“, „Ambasador al Festivalului Pescarilor Eforie“ şi „Ambasador al pescuitului la Marea Neagră“. Festivalul a cuprins, de asemenea, o componentă artistică, artişti consacraţi din toate zonele de divertisment făcând spectacol pe scenele teatrelor de vară.
 
Amintim că prima ediţie a Festivalului Pescarilor a avut loc în luna iunie 2015. Valoarea totală a proiectului a fost de 1.251.680,8 lei, din care cheltuielile eligibile reprezintă 1.009.420 de lei, iar TVA - 242.260,8 lei. Contribuţia Primăriei Eforie la cheltuielile eligibile este zero, acestea fiind decontate integral prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

Succes neaşteptat, fără eforturi financiare

Oraşul Eforie, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în calitate de autoritate contractantă, contractul de finanţare în vederea implementării proiectului „Festivalul Pescarilor - Eforie“, finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013. Primăria Eforie nu a avut nicio contribuţie în finanţarea proiectului.

Având ca obiectiv promovarea generală a pescuitului atât în rândurile localnicilor, cât şi ale turiştilor, proiectul a pornit de la mai multe obiective: îmbunătăţirea percepţiei comunităţii cu privire la importanţa economică şi culturală (ca o componentă a identităţii locale) a pescuitului, prin derularea unei campanii la nivel naţional; promovarea pescuitului şi a artei culinare tradiţionale la nivel naţional, ca resurse turistice ale oraşului Eforie, prin organizarea şi derularea a două ediţii ale Festivalului Pescarilor; informarea şi educarea comunităţii şi a turiştilor cu privire la particularităţile pescuitului în zonă şi la ameninţările la adresa dezvoltării durabile a zonei, precum şi monitorizarea impactului campaniei de informare şi al Festivalului Pescarilor, prin realizarea unui studiu şi distribuirea acestuia în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului (septembrie 2015).

Perspective

Acesta nu este singurul proiect aflat în implementare la Eforie. Primăria şi Consiliul Local Eforie s-au preocupat intens de atragerea de fonduri europene pe mai multe axe. „Proiectul de reabilitare a promenadei turistice este în lucru. A fost mai dificil de implementat pe durata sezonului estival, ştiu că turiştii ar fi putut fi uşor incomodaţi de derularea lucrărilor, dar trebuie să înţelegem că este nevoie de unele sacrificii pentru realizarea unor investiţii de durată. Până acum, lucrările au fost decontate aproape în totalitate. Ne dorim ca pe viitor să atragem fonduri europene pentru reabilitarea celor două teatre de vară din Eforie Sud şi din Eforie Nord şi să amenajăm piste pentru biciclete“, a adăugat Cecilia Creţu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii