Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Epoca Nicuşor Constantinescu, la final

ro

10 Jun, 2016 00:00 3048 Marime text


Pe 10 iunie 2012, prin votul locuitorilor din judeţ, Nicuşor Constantinescu obţinea cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC).
 
În urmă cu patru ani, PSD Constanţa îşi trecea în palmares un nou mandat de preşedinte al CJC, acesta revenindu-i prin vot direct preşedintelui executiv de la acea vreme a filialei judeţene a partidului, Nicuşor Constantinescu. Era cel de-al treilea mandat obţinut de acesta şi ultimul, cel puţin pentru o perioadă.
 
În vara lui 2012, Constantinescu a fost candidatul USL pentru şefia CJC şi a obţinut 60,37% din totalul voturilor valabil exprimate, ceea ce însemna, în fapt, 213.493 de voturi. Asta pentru că, din totalul celor 638.508 cetăţeni cu drept de vot înscrişi pe listele permanente, atunci s-au prezentat la urne doar 373.736. Cum doar 213.493 au pus ştampila pe Constantinescu, reiese că numai 33,43% din totalul cetăţenilor cu drept de vot l-au vrut şef al CJC.
 
Acum, la patru ani distanţă, nu doar că nu a participat la alegerile locale, dar va absenta şi de la predarea ştafetei.
 
Deşi toată lumea credea că succesorul lui Constantinescu la conducerea CJC va fi Cristinel Dragomir, noul staff al PSD Constanţa a decis altceva. Consilierii judeţeni ai PSD împreună cu aliaţii lor de la ALDE îl vor susţine pentru funcţia de preşedinte al instituţiei pentru următorii patru ani pe Horia Țuţuianu.
 
Şi dacă tot a venit momentul bilanţului, am încercat să aflăm de la doi oameni care i-au fost vreme îndelungată prieteni şi parteneri de afaceri lui Nicuşor Constantinescu cum l-au perceput aceştia pe fostul şef al CJC. Am vrut să aflăm informaţii şi despre latura sa umană, nu doar despre ipostaza de lider de partid sau de şef al CJC.
 
În pofida mesajelor transmise, fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a preferat să nu spună nimic, iar Gabriel Sorin Strutinsky nu a dorit să ne răspundă, motivându-şi astfel decizia: „Nu cred că mă puteţi convinge că vă interesează latura umană a prietenului meu, pe dumneavoastră, cât şi pe întregul colectiv de la ZIUA de Constanţa”.
 
Însă, în acest caz, nu era vorba despre a satisface curiozitatea unei persoane sau a colectivului unei redacţii de ziar, ci de a prezenta o altă latură a lui Nicuşor Constantinescu celor care atâţia ani l-au votat, l-au susţinut, l-au ascultat şi chiar l-au urmat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii