Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După doi ani de la semnarea acordului de asistenţă tehnică Meditatorii de lux de la Banca Mondială au venit la Constanţa

ro

08 Jun, 2019 00:00 1665 Marime text
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, şi directori din cadrul instituţiei s-au întâlnit cu specialişti în dezvoltare urbană din cadrul Băncii Mondiale pentru a discuta despre gestionarea activelor municipalităţii în cadrul acordului de asistenţă tehnică încheiat între Primăria Municipiului Constanţa şi Banca Mondială. La întâlnire au participat din partea Băncii Mondiale Valerie Joy Santos, Gary Goliath şi Marcel Ionescu Heroiu.
 
Primăria informează sec, prin intermediul unui comunicat, că discuţiile s-au axat pe identificarea unor instrumente de comunicare si planificare teritorială pe terenuri neamenajate unde s-a constatat nevoia unei remodelări urbanistice atât din punct de vedere funcţional, cât şi în raport cu necesitatea creării unor spaţii verzi şi de agrement.     
 
În baza acordului de asistenţă tehnică, experţii în planificare teritorială ai Băncii Mondiale vor furniza idei şi concepte inspirate şi din modelul altor oraşe-port care vor fi integrate în curând în ghiduri de dezvoltare urbană ce vor putea sta la baza viitoarelor decizii privind definirea politicilor de dezvoltare locală.
 
Municipalitatea din Constanţa a iniţiat un parteneriat direct cu Banca Mondială în scopul creşterii managementului investiţiilor publice, atragerii investiţiilor private şi îmbunătăţirii dezvoltării urbane. Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, explica la acel moment importanţa acestui parteneriat: „Banca Mondială reprezintă un depozitar al profesionalismului, al problemelor globale, dar şi al soluţiilor pentru rezolvarea problemelor globale. În general, acordă asistenţă ţărilor, dar de data aceasta a avut încredere să coboare la nivelul oraşelor. Constanţa beneficiază foarte mult de pe urma acestui parteneriat cu Banca Mondială. Avem acces la instrumente moderne, la o resursă umană ultracalificată şi la o bază de date a problemelor deja rezolvate, probleme pe care alte oraşe le-au depăşit cu succes şi se îndreaptă către viitor. Tocmai pentru a accelera atingerea obiectivelor pe care le-am definit pentru viitorul Constanţei, am apelat la acest parteneriat şi mă bucur că cei de la Banca Mondială au avut încredere în Constanţa. Îi invit pe toţi primarii marilor municipii din România să apeleze la specialiştii Băncii Mondiale, vor avea parteneri reali în desenarea oraşelor pe care le conduc. Banca Mondială reprezintă nu doar un observator neutru şi obiectiv, ci şi un partener serios în proiectarea viitorului comun”.

Decebal Făgădău a semnat acordul de asistenţă tehnică cu Banca Mondială pe 9 octombrie 2017. 
 

Ce prevede acordul dintre Primărie şi Banca Mondială 

 
Acordul prevede acordarea de asistenţă de specialitate de către reprezentanţii Băncii Mondiale în: consolidarea capacităţii de planificare şi management al investiţiilor, îmbunătăţirea capacităţii de management al activelor municipale şi de regenerare urbană, sporirea gradului de competitivitate al zonei metropolitane.
 
Practic, de la sfârşitul anului 2017, pentru suma de 900.000 de euro, pe o perioadă de trei ani, municipiul Constanţa beneficiază de asistenţă tehnică pentru toate fondurile europene structurale şi de investiţii.
 
Citeşte şi:
 
Parteneriat de 900.000 de euro cu Banca Mondială. Meditaţii de lux pentru edilul-şef al Constanţei sau soluţii reale pentru rezolvarea problemelor oraşului?

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii