Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:14 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Direcţia Pieţe, Târguri şi Oboare preia toată clădirea unde se află clubul Fratelli (galerie foto)

ro

05 Apr, 2014 00:00 4151 Marime text
În şedinţa ordinară de luni a Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa, aleşii vor discuta două proiecte de hotărâre care vizează transmiterea unor terenuri şi clădiri, aflate în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa, Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public şi Privat“ (RAEDPP) Constanţa, spre a fi administrate de această instituţie. Mai precis, Direcţia Pieţe, Târguri şi Oboare din cadrul RAEDPP va primi în administrare de la CLM întreaga clădire compusă din demisol, parter şi etaj, situată pe strada Răscoala din 1907, nr. 4, cea în care funcţionează în prezent. În aceeaşi clădire sunt situate, la demisol, clubul Fratelli, dar şi cafeneaua Library by Fratelli. Astfel că în aceeaşi clădire cu instituţia abilitată să se ocupe de pieţe, târguri şi oboare, va funcţiona şi unul dintre cluburile cu ştaif ale Constanţei.
Tot către RAEDPP va fi transmis şi terenul aferent Halei din Piaţa I.C. Brătianu, în suprafaţă totală de 441,33 mp, după suplimentarea suprafeţei de teren cu încă 156,46 mp, faţă de cei 306,6 rezultaţi în urma măsurătorilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii