Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din faţa porţiei cu fasole, pe patine De Ziua Naţională, Radu Mazăre a ajuns la concluzia că îi place să stea între oameni (galerie foto)

ro

02 Dec, 2014 00:00 3507 Marime text


Fasole cu cârnaţi, însoţită de castraveţi muraţi şi stropită cu vin şi băuturi răcoritoare au fost împărţite, de 1 Decembrie, în cinci puncte din Constanţa de către municipalitate.


2014 a fost primul an în care Primăria a organizat acest eveniment, de obicei agapele colective având loc de 1 mai. Încă de dimineaţă, în cele cinci puncte de distribuţie amenajate în tot oraşul, şi anume Poarta 6, CET, Tomis 2, Parcul Tăbăcărie şi Cartierul Social „Henri Coandă“, recipientele cu fasole se pregăteau la foc continuu. Angajaţii SC Arimex Comexim 2000 SRL, cea care şi-a adjudecat contractul pentru prepararea hranei în urma licitaţiei organizate de municipalitate, au lucrat fără încetare, asigurându-se că porţiile vor fi suficiente iar „clienţii“ de ocazie, mulţumiţi. Peste 30.000 de porţii de fasole cu cârnaţi au fost distribuite constănţenilor în tot oraşul, iar buna dispoziţie a fost asigurată de lăutari. 7,5 tone de fasole, 3 tone de cârnaţi, peste 4.000 de litri de vin roşu, 4 tone de castraveţi muraţi şi peste 30.000 de baghete s-au aliniat la start, gata pentru a ajunge la fiecare constănţean prezent. „Până acum, n-am organizat aşa ceva. Constat că am făcut un lucru bun“, a declarat primarul Radu Mazăre. Totuşi, în urmă cu o săptămână, edilul-şef al Constanţei nu ştia că această acţiune avea să se întâmple, asta deşi, încă din vară, a fost adoptată o hotărâre de Consiliu Local care prevedea ca aceste evenimente să fie organizate pe data de 1 Decembrie. Dopă tradiţionala baie de mulţime, Mazăre a constat, satisfăcut, că îi place să stea printre oameni. „Îmi place să stau între oameni. Oriunde, în România sau unde călătoresc“, a precizat Mazăre. Ba chiar a stat la masă cu oamenii, unde a gustat dintr-o porţie de fasole şi cârnaţi. „Românilor le urez să fie sănătoşi, să fie mai relaxaţi, mai iubitori unul cu celălalt. Nu contează nici râca politică, nu contează niciun fel de râcă aici. Să fie mai blânzi şi cu prietenii, şi cu duşmanii, şi cu vecinii cu care se ceartă, şi cu cei pe care îi iubesc. Le urez să fie mai buni unii cu alţii, nu contează ce suntem, români, turci, machidoni, ţigani, nu contează politica, suntem între noi. Dacă noi nu ne iubim şi nu avem grijă unul de celălalt, nu are cine să aibă“, le-a urat primarul constănţenilor înainte de a se înfrupta din bucatele pregătite de Ziua României. Şi pentru a fi sigur că nu se vor depune caloriile, primarul Constanţei s-a dus să facă mişcare. Mai exact, să patineze în Mamaia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 02 Dec, 2014 11:00 Te uimeste apetitul pentru cirnati al ortodocsilor nostri in Postul Craciunui. Asa sint unii dintre noi: avem credinta si principii pine cind vine vorba de indestularea burtii.Sustin schimbarea datei sarbatoririi ZIlei Nationale.