Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din această iarnă Primarul Gheorghe Hânsă asigură agent termic ieftin pentru peste 85% din cernavodeni

ro

04 Nov, 2013 00:00 1383 Marime text
Primăria oraşului Cernavodă va finaliza în curând lucrările de extindere a reţelei de termie şi canalizare.
 
Obiectivul se va încheia pe data de 15 noiembrie, iar rezultatul va fi racordarea a mii de locuitori de la case la reţeaua de termoficare şi la cea de canalizare. Acest lucru este posibil după ce Administraţia Publică Locală a demarat, încă de la sfârşitul verii, două ample proiecte: unul de extindere a reţelei de termoficare secundare pe nouă artere ale oraşului finanţat de bugetul local şi un altul de extindere a reţelei de canalizare pe 12 artere ale oraşului, realizat în parteneriat cu RAJA, finanţat din fonduri europene şi din bugetul local. „Începând din această iarnă, peste 85% din cernavodeni se vor încălzi cu agent termic ieftin de la Centrala Nucleară”, a precizat primarul Gheorghe Hânsă. Edilul a menţionat că pentru realizarea acestui proiect au fost folosite materiale de ultimă generaţie, fiind vorba de o investiţie de la bugetul local în cuantum de aproximativ 500 de mii de euro.
 
Lucrările continuă cu bani de la Guvern
 
Proiectul de extindere a reţelei de termie va continua şi la sfârşitul acestui an, de această dată, cu bani guvernamentali. Este vorba despre 1,5 milioane de lei, bani aprobaţi de Guvern, în urmă cu o săptămână, care vor fi investiţi în construirea a două puncte termice moderne, şi reţelele aferente, în zonele Dealul Sofia şi Cimitir. Pentru realizarea acestor reţele, Primăria va mai investi 600 de mii de lei, suficienţi pentru a racorda la termie şi ultimele două cartiere de case, mărginaşe oraşului (Seimeni Nord şi Cimitir). În acest caz, licitaţiile sunt în curs de desfăşurare, iar începerea lucrărilor este programată pentru sfârşitul acestui an. „Sperăm ca licitaţiile să fie câştigate şi de această dată de agenţi economici din oraş, pentru a se crea pe mai departe locuri de muncă pentru locuitorii Cernavodei”, declară reprezentanţii Primăriei Cernavodă. O altă finanţare a fost acceptată de către Ministerul de Finanţe pentru asfaltare prin credit furnizor. Proiectul multianual prevede reabilitarea şi asfaltarea „definitivă” (după metoda germană) a străzilor din Cernavodă. Licitaţiile au început deja pentru primele 12 artere principale (printre care se numără Unirii, 9 Mai, A. Saligny, 24 Ianuarie, Prelungirea Seimeni, Seimeni, Avram Iancu, N.Titulescu, Energiei), iar începerea lucrărilor a fost programată la sfârşitul acestui an.
Primarul Gheorghe Hânsă a mai mărturisit că mai are în plan construirea a încă trei puncte termice în oraş, afirmând că speră ca Guvernul să-l sprijine, în acest sens, anul viitor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii