Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:32 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Depunere de coroane şi slujbă de parastas, de Ziua Eroilor, la Cumpăna Mariana Gâju - „Să nu-i uităm pe eroii neamului românesc ce s-au sacrificat pe câmpul de luptă“ (galerie foto)

ro

07 Jun, 2019 00:00 2058 Marime text
Autoritatea locală din Cumpăna, elevii şi locuitorii comunei au depus ieri, de Ziua Eroilor, coroane şi flori la cele trei monumente din localitate, cinstind memoria celor care şi-au dat viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial. Înălţarea Domnului sau Ziua Eroilor este un prilej de pomenire a eroilor neamului românesc şi de cinstire a celor care au luptat pe front şi trăiesc şi azi să împărtăşească ororile văzute.
 
De Ziua Eroilor, la Cumpăna sunt cinstiţi cei care şi-au dat viaţa pentru ţară, iar faptele lor sunt evocate aici an de an. La Cumpăna a devenit o tradiţie ca, în această zi, să fie organizată ceremonia depunerii de coroane la Monumentul Eroilor din faţa Casei de Cultură a comunei. An de an, aici se adună locuitorii comunei, cu mic, cu mare, pentru a participa la cinstirea memoriei celor care şi-au dat viaţa pentru ţară.
 
Ca în fiecare an, primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, a evocat faptele de vitejie ale ostaşilor români şi importanţa jertfei lor. Preoţii din localitate au oficiat o slujbă de pomenire a celor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă. La cei 102 de ani, veteranul Ion Ceapă a primi flori şi o diplomă, din partea Primăriei Cumpăna, în semn de recunoştinţă pentru curajul său.
 
„De Ziua Înălţării, nu-i uităm pe eroi neamului românesc ce s-au sacrificat pe câmpul de luptă pentru ca noi să fim liberi, să existăm pe harta Europei. Transmitem tinerii generaţii acel îndemn al înaintaşilor noştri «Pe aici nu se trece!». În fiecare an, copiii din localitate depun flori la cele trei monumente, în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru pace. Avem o datorie sacră să-i învăţăm pe copii să-şi respecte eroii, aşa cum facem cu veteranul nostru Ion Ceapă, care are 102 ani. Bineînţeles, facem slujbe de pomenire la cele trei monumente, împărţim colivă, pachete şi depunem coroane de flori. Este datoria administraţiei locale, a unităţilor şcolare din Cumpăna să-i învăţăm pe copii să-şi respecte eroii. Dorim să păstrăm această tradiţie an de an, pentru că de noi depinde dacă avem copii care ştiu să-şi iubească şi să-şi respecte eroii“, a declarat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.
 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii