Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarat incompatibil de ANI Averea şi interesele fostului primar din Mihail Kogălniceanu (documente)

ro

07 Aug, 2013 00:00 3436 Marime text
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că o serie de foşti şi actuali primari şi viceprimari din judeţul Constanţa se află în stare de incompatibilitate „ca urmare a exercitării simultane de către aceştia atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a societăţilor comerciale de interes local, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor”. Sunt însă şi aleşi locali din judeţul Constanţa care au intrat în atenţia Agenţiei de Integritate pentru un presupus conflict de interese şi pentru o presupusă infracţiune de fals în declaraţii.

Aşa cum am anunţat, cotidianul ZIUA de Constanţa va prezenta, în fiecare ediţie, averea şi interesele acestor aleşi locali. Continuăm astăzi cu social democratul Valer Iosif Mureşan, fostul primar al localităţii Mihail Kogălniceanu. Potrivit declaraţiei de avere depuse pe 10 aprilie 2012, fostul şef al administraţiei publice locale din Mihail Kogălniceanu deţine un teren agricol de 4,6 hectare şi unul intravilan, în suprafaţă de 1.911 metri pătraţi. Ambele terenuri sunt situate în Mihail Kogălniceanu.
Valer Iosif Mureşan are un apartament de 48,17 metri pătraţi şi o casă de locuit în suprafaţă de 140 metri pătraţi.
La capitolul „Bunuri mobile”, în declaraţia sa de avere figurează un autoturism Skoda Superb, un Ford Fiesta şi o Dacia 1310.
Social democratul nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
Fostul primar din Mihail Kogălniceanu are un cont de 20.000 de lei deschis în 1995 la BRD şi un depozit bancar la aceeaşi bancă, în valoare de 10.000 de lei, deschis însă în 2003.
Nu are plasamente şi investiţii directe şi nici datorii.

În calitate de primar a încasat, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, un salariu de 25.000 de lei. Soţia sa, funcţionar, a realizat un venit de 21.500 lei. Acestor venituri li se adaugă pensia militară a lui Valer Iosif Mureşan, în valoare de 35.000 lei, precum şi venituri rezultate din activităţi agricole, care se ridică la suma de 30.000 de lei.
La momentul completării declaraţiei de interese, pe 10 aprilie 2012, Valer Iosif Mureşan era preşedintele Organizaţiei PSD Mihail Kogălniceanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii