Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Creșă nouă, grădiniță, trotuare reabilitate Continuă lucrările din cadrul proiectelor demarate de Primăria Cumpăna

ro

15 Jul, 2019 00:00 1933 Marime text
La nivelul comunei Cumpăna, administrația publică locală implementează mai multe proiecte, necesare îmbunătățirii vieții locuitorilor. Astfel, în perioada 12.07.2019 - 19.07.2019, Primăria Cumpăna a anunțat ce lucrări sunt executate în cadrul proiectelor aflate în desfășurare.
 
În cadrul proiectului „Extindere rețea alimentare cu apă de 2.890 metri și rețea canalizare menajeră de 5.770 metri”, se execută lucrări pe strada Semănatoarei și pe strada Trifoiului. Pe strada Semănătoarei se lucrează la extinderea rețelei de canalizare menajeră, iar pe strada Trifoiului - la extinderea rețelei de alimentare cu apă. De asemenea, în cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare străzi în comuna Cumpăna pe un tronson de 10,7 km” sunt executate lucrări pe următoarele străzi: Al. Alimănișteanu - frezare, Cerealelor - piatră, aleea Veteranilor - piatră, Cauciucului - macadam, aleea Stadionului – macadam.
 
La ora actuală, în cadrul proiectului „Construcție creșă în comuna Cumpăna - 100 locuri” se execută lucrări interioare și exterioare (glet, lavabil, gresie - faianță decorativă). Nu în ultimul rând, în această perioadă se execută lucrări la infrastructură (montat armatură, cofrat, turnat beton) la noua grădiniță cu program prelungit din Cumpăna.
 
Redarea trotuarelor pietonilor reprezintă o prioritate pentru Primăria Cumpăna. Astfel, pe data de 12.07.2019 a fost semnat ordinul de începere proiectului „Modernizare infrastructură rutieră de interes local prin amenajare trotuare în comuna Cumpăna“. Termenul de execuție este de 12 luni.
De asemenea, continuă lucrările și la proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Centrul Cultural de Tineret din comuna Cumpăna“. În perioada 12.07.2019-19.07.2019 se lucrează la acoperiș, la zidărie și la pereții interiori.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii