Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa, un viitor Smart City la malul Mării Negre

ro

25 Oct, 2016 00:00 2281 Marime text
 

La masa rotundă organizată ieri de primarul Constanţei, Decebal Făgădău, în colaborare cu American Chamber or Commerce (AmCham) România, s-a stabilit că oraşul Constanţa va ajunge în viitorul apropiat un Smart City.
 
Au participat primarul Decebal Făgădău, Madeline Alexander - membru în Consiliul Director AmCham România, Joshua Burke - ataşat comercial Ambasada SUA, Sorin Rugină - rectorul Universităţii „Ovidius“, Teodor Patrichi - administratorul Terminal Pasageri al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa şi Ion Dănuţ Jugănaru - directorul General al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa. De asemenea, la eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai companiilor care participă la dezvoltarea strategiilor de dezvoltare urbană a oraşelor ce adoptă strategia Smart City.

Constanţa este un oraş de viitor”

Edilul-şef al Constanţei consideră că aceste mese rotunde vor fi din ce în ce mai numeroase, companiile multinaţionale având ocazia să găsească un teren propice pentru a investi capital.
 
„Slavă Domnului, avem oameni de afaceri, avem universităţi, avem un cadru instituţional larg. Ne dorim ca tot ceea ce facem noi să ajungă în cât mai multe ţări, în cât mai multe oraşe, astfel încât toată lumea să înţeleagă că oraşul Constanţa este un oraş de viitor, nu are datorii, are un buget serios şi, mai important decât atât, are oameni care doresc să schimbe lumea“, a declarat Decebal Făgădău în discursul său de deschidere.

Se construieşte un nou terminal în Portul Constanţa

În cadrul conferinţei, unul dintre reprezentanţii companiei Epstein Architecture & Engineering, creatoare a proiectului Xtank, a anunţat că se doreşte construirea unui nou terminal în Portul Constanţa.
 
„Dorim să construim un nou terminal în Portul Constanţa, primind în trei etape investiţii de 300 de milioane de dolari, ce vor crea 2.000 de locuri de muncă pentru perioada de construcţii, apoi 200 de locuri permanente”, a declarat, în cadrul evenimentului, reprezentantul Epstein.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii