Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:00 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierul local Mihaela Andrei (PNL), proiect pentru punerea în valoare a monumentului istoric „Poarta Mare de intrare în Cetatea Tomisului“ (document)

ro

31 Jan, 2019 00:00 3346 Marime text
Consilierul local municipal PNL Mihaela Andrei a înregistrat la secretariatul CLM Constanţa, pe 21 ianuarie a.c., un proiect de hotărâre privind necesitatea şi oportunitatea conservării şi punerii în valoare a monumentului istoric „Poarta Mare de intrare în Cetatea Tomisului”.
 
Potrivit expunerii de motive, pe care o puteţi consulta integral în secţiunea „Documente”, alesul local propune: igienizarea locului, curăţarea acestuia de buruieni, conservarea, reîntregirea şi restaurarea elementelor drumului roman, realizarea unui sistem de protecţie a vestigiilor şi prin acoperirea acestuia cu sticlă, astfel încât acest loc să nu mai fie supus zilnic degradării umane şi naturale. Totodată, alesul local propune CLM ca proiectul să beneficieze de iluminat interior şi exterior, mobilier urban şi panouri informative, astfel încât toţi cetăţenii municipiului Constanţa şi turiştii aflaţi pe litoral să ştie că acolo există un monument de o valoare inestimabilă pentru istoria Constanţei.
 
Din păcate, proiectul alesului local nu se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei CLM, care are loc chiar astăzi. De asemenea, nu este însă primul proiect depus de liberali care nu mai vede „lumina zilei” pe ordinea de zi a CLM.
 

În paralel se desfăşoară un sondaj privind oportunitatea unei investiţii de lângă Poartă!

 
Vă reamintim că, în acest moment, municipalitatea derulează o consultare publică privind oportunitatea unei investiţii în imediata apropiere a Porţii Mari Cetăţii Tomisului, după ce, în data de 25 iunie 2018, beneficiarul, Black Waters SRL, a demarat procedura informării şi consultării publicului asupra Planului Urbanistic de Detaliu - locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 etaje, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A. Documentaţia PUD s-a aflat în consultare în perioada 26.06.2018 - 20.07.2018, perioadă în care cetăţenii interesaţi au fost invitaţi să consulte documentaţia de urbanism disponibilă la sediul Primăriei municipiului Constanţa, Serviciul Strategii şi Planificare Urbană.

Pe parcursul derulării procedurii de informare şi consultare publică, au fost depuse solicitări, observaţii şi sesizări care vizau reglementările propuse, astfel: SNTGN Transgaz SA, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Asociaţia de Proprietari bloc MK2, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa, Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Dobrogea.

Ulterior dezbaterii, PUD-ul ar fi trebuit să intre în dezbaterea Consiliului Local Municipal. Proiectul de hotărâre cu privire la Planul Urbanistic de Detaliu - locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 etaje a fost scos de pe ordinea de zi a CLM de două ori consecutiv.
Imobilul care face obiectul acestui PUD urmează să fie ridicat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A. Iniţiatorul PUZ-ului este Black Waters SRL, iar terenul aparţine Anei Rodica Stăiculescu (moştenitoare a defunctei Verginia Brezeanu, conform contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare 1722/2006).

Proiectul a fost realizat de SC Design Unit / SC Desenatura Atelier de Proiectare SRL. Terenul, în suprafaţă de 296 mp, este situat în apropierea unor vestigii arheologice cercetate, consolidate şi valorificate muzeistic, datând din sec. III-VI p.Chr., epoca romană - poarta de nord-est a zidului de incintă al Cetăţii Tomis. Pentru terenul ce face obiectului prezentului memoriu a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 2953 din 26.08.2015, emis de Primăria Constanţa.

În luna iunie a acestui an, investitorul a reuşit să obţină de la Ministerul Culturii avizul favorabil nr. 247/U/2018. PUD-ul a fost însă desfiinţat de arhitectul-şef al municipiului Constanţa, Mihai Radu Vânturache, în cadrul Comisiei de Urbanism şi de amenajare a teritoriului.
 
Citeşte şi:
 
Primăria Constanţa a lansat sondajul de opinie privind oportunitatea investiţiei din apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomis (documente)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii