Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii locali din Mangalia au aprobat delegarea serviciului public de transport local

ro

30 Oct, 2013 00:00 2236 Marime text
Consiliul Local Municipal Mangalia a aprobat, în şedinţa extraordinară de la începutul acestei săptămâni, încheierea contractului de delegare a serviciului public de transport cu S.C. Thunder Truck S.R.L. Prin acest contract s-a stins litigiul dintre societatea menţionată şi Primăria Mangalia, situaţie conflictuală creată în anul 2011. „Deşi, iniţial, societatea câştigase licitaţia privind serviciile de transport public în comun pe raza municipiului Mangalia, fosta autoritate publică locală a refuzat să  încheie contractul cu respectiva societate. S.C. Tunder Truck S.R.L. a acţionat în instanţă Primăria Mangalia, iar printr-o hotărâre judecătorească s-a dat câştig de cauză societăţii prestatoare de servicii publice de transport. Drept urmare, consilierii locali au hotărât că decizia instanţei este suverană”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Încheierea contractului a fost condiţionată de unele angajamente, atât din partea societăţii, cât şi din partea municipalităţii. Astfel, societatea transportatoare a renunţat definitiv la eventualele daune ca urmare a proceselor cu autorităţile publice locale. Totodată, firma s-a angajat să asigure fără nicio obligaţie financiară transportul elevilor din zonele defavorizate ale oraşului, în timp ce autorităţile publice locale „au renunţat definitiv la punerea în executare a sancţiunilor aplicate societăţii, în baza proceselor verbale de contravenţie cu privire la prestarea serviciului de transport public în lipsa unui contract perfectat cu autorităţile locale”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii