Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii locali ai comunei Cumpăna. Studiile şi profesiile (document)

ro

26 Oct, 2016 00:00 3776 Marime text


ZIUA de Constanţa vă prezintă componenţa consiliilor locale ale localităţilor din judeţ, constituite după alegerile din 5 iunie 2016, primarii şi secretarii primăriilor. Ce studii şi profesii au, din ce formaţiuni politice provin şi câte mandate au la activ cei care vor reprezenta cetăţenii din comunele şi oraşele constănţene în următorii patru ani puteţi afla citind o serie de materiale dedicate acestor aspecte inedite.
 
Consiliul Local al comunei Cumpăna este compus din 16 membri. Primarul, Mariana Gâju, în vârstă de 56 de ani, este economist şi membru PSD, aflându-se la al cincilea mandat până în prezent, cu studii superioare. Viceprimarul Florin Neagu, membru PSD, în vârstă de 55 de ani, este electrician, cu studii medii, fiind la al treilea mandat până în prezent. Secretarul comunei este Sorin Daniel Nicolae, de 42 de ani, jurist, cu studii superioare şi o vechime de 18 ani.

Dintre cei 16 consilieri locali, 11 se află la primul sau la al doilea mandat:

  • Elena Drăgoi, economist, 59 de ani, două mandate până în prezent, studii superioare, membru PSD;
  • Monica-Oana Nuțu, profesor, 38 de ani, două mandate până în prezent, studii superioare, membru PSD;
  • Gheorghe Trosie, maistru, 62 de ani, primul mandat până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Liviu Cordunianu, instalator, 42 de ani, al doilea mandat până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Gabriela-Ghinuță Ene, 41 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare, membru PSD;
  • Daniel Turcu, administraţie publică, 59 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare, membru PSD;
  • Elena-Viorica Stamat, psiholog, 29 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare, membru PSD;
  • Adriana Sticlet, profesor, 34 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare, membru PSD;
  • Florin-Vasile Imoşanu, inginer, 44 de ani, două mandate până în prezent, studii superioare, membru PNL;
  • Marius Didea, economist, 33 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare, membru PNL;
  • Marian Cocoş, maistru, 54 de ani, un mandat până în prezent, studii medii, membru PNL. 

Printre consilierii locali care au o experienţă mai vastă în administraţia publică locală se numără:

  • Aurel Ilioiu, economist, 67 de ani, cinci mandate până în prezent, studii superioare, membru PSD;
  • Iulian Brînză, motorist, 42 de ani, trei mandate până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Adinan Cadar, bobinator, 64 de ani, cinci mandate până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Constantin Bălan, macaragiu, 52 de ani, şase mandate până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Constantin Solomon, maistru, 68 de ani, şase mandate până în prezent, studii medii, membru PNL. 
Cel mai tânăr membru al CL este Elena-Viorica Stamat, de 29 de ani, iar cel mai în vârstă este Constantin Solomon, de 68 de ani. Media de vârstă a celor 16 consilieri este 49 de ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii