Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:58 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clubul Nautic Callatis, reabilitat cu fonduri europene

ro

17 Apr, 2013 00:00 848 Marime text
Primăria Municipiului Mangalia a demarat, recent, lucrările de construcţie a „Clubului Nautic Callatis”, proiect derulat prin fonduri europene. Acesta este implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România Bulgaria 2007-2013, Axa prioritară 3 - Dezvoltare economică şi socială - în scopul sprijinirii şi cooperării transfrontaliere în mediul de afaceri şi promovarea unei imagini şi identităţi regionale. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 1,4 milioane de euro, obiectivul general fiind dezvoltarea afacerilor pe segmentul de turism nautic. Astfel, se urmăreşte valorificarea potenţialului turistic şi uman existent în zona transfrontalieră Mangalia - Balchik.

Clădirea  în care va funcţiona Clubul Nautic va fi  finalizată până la sfârşitul lunii iulie, iar proiectul în sine se va derula până la încheierea sezonului estival. Clubul va fi un centru logistic de afaceri în domeniul nautic, urmând să găzduiască operatori în turismul nautic şi să aibă spaţii adecvate pentru organizarea de evenimente specifice. Pe durata implementării proiectului, vor avea loc mai multe activităţi de promovare şi informare, respectiv lansarea oficială a Clubului Nautic Callatis, expoziţie de ambarcaţiuni, Mangalia Show nautic transfrontalier, Balchik show nautic transfrontalier, precum şi o campanie „Croazieră în Delta Dunării”. Grupurile ţintă de beneficiari sunt     operatorii/agenţii economici cu activitate în turismul nautic, ce funcţionează la nivelul zonei transfrontaliere Mangalia – Balchik. Totodată, sunt vizaţi operatorii din turism, amatorii de turism nautic, precum şi comunităţile locale din cele două oraşe.

Ti-a placut articolul?

Comentarii