Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, sămânţă de scandal între Federaţia Tinerilor şi conducerea Consiliului Judeţean

ro

28 Apr, 2018 00:00 2786 Marime text
În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean au fost votate mai multe proiecte care vizează activitatea Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, fostul cinematograf „Republica“.
 
După o perioadă în care s-au căutat alte soluţii tehnice pentru administrarea centrului, într-un final, s-a preferat ca imobilul să funcţioneze sub tutela Centrului Cultural „Teodor Burada“.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Ţuţuianu, a explicat că s-a preferat această formă de administrare pentru următorii doi ani, iar ulterior, după ce condiţiile impuse de finanţarea europeană vor înceta, se va căuta o altă soluţie.
 
Ţuţuianu a mai spus că Centrul „Burada“ va stabili şi tarifele pentru evenimentele culturale care vor avea loc în cadrul Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“ (filme şi spectacole), tarife modice care să acopere doar cheltuielile de funcţionare ale imobilului.
 
Consilierul judeţean PNL Bogdan Bola s-a abţinut de la vot la toate cele trei proiecte care vizau centrul, în timp ce reprezentanţii asociaţiilor tinerilor prezenţi în şedinţe şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că tinerii sunt excluşi din planul managerial al instituţiei.
 
Horia Ţuţuianu le-a explicat tinerilor că vor avea oportunitatea să se întâlnească şi să organizeze evenimente fără niciun cost financiar. Federaţia Tinerilor din Constanţa şi-a exprimat nemulţumirea faţă de PSD şi PNL, care au votat proiectele referitoare la Centrul de Tineret.
 
„Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat deturnarea proiectului «Centru Educativ Multifuncţional pentru Tineret» prin darea acestuia în administrare Centrului Cultural «Teodor Burada» şi practic schimbându-i destinaţia. Federaţia Tinerilor din Constanţa a comunicat în ultimii doi ani despre această situaţie şi conducătorii Consiliului Judeţean Constanţa păreau că au înţeles problema. Acum două luni, federaţia a reuşit să blocheze un proiect asemănător, arătând motivele de nelegalitate ale acelui proiect.
 
Până în prezent, toate avertismentele federaţiei cu privire la starea sau funcţionarea centrului s-au adeverit: centrul a fost închis imediat după deschidere (de luni până în prezent, centrul este închis); centrul nu dispune de personal de specialitate; nu există nicio strategie/viziune cu privire la funcţionarea acestui centru. Acest vot reprezintă o lovitură dată tinerilor din Constanţa, transformând un proiect pe fonduri europene într-o prelungire, un sediu secundar al Centrului Cultural «Teodor Burada».
 
Tinerii nu au fost consultaţi cu privire la această decizie şi se încearcă în acest moment nişte consultări post factum. Dezaprobăm categoric această hotărâre şi vom lua toate măsurile legale, printre care: sesizarea prefectului, plângere prealabilă, acţiune în contencios administrativ, sesizarea finanţatorului, sesizarea organelor de urmărire penală, în ordinea necesară. Mai mult, vom sesiza şi liderii partidelor pentru a vedea dacă îşi asumă deturnarea proiectelor pentru tineri“, susţin cei de la Federaţia Tinerilor din Constanţa.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii