Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:56 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce se întâmplă cu locuinţele ANL Decizii importante în şedinţa de Consiliu Local de la Cernavodă (document)

ro

27 Aug, 2013 00:00 2338 Marime text
Primarul Gheorghe Hânsă a convocat ieri consilierii locali în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi s-au aflat 20 de proiecte de interes pentru oraş. Aleşii au votat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a Listei de investiţii pe anul 2013. Dar atenţia consilierilor locali s-a îndreptat şi către proiecte de hotărâre privind prelungirea contractelor de închiriere pentru locuinţele tip ANL. Tot în cazul locuinţelor ANL s-a dat o hotărâre prin care a fost aprobată trecerea locuinţelor pentru tineri din proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale Cernavodă în proprietatea publică a statului.

De asemenea, aleşii au votat pentru extinderea cu 130 de metri pătraţi a zonei de parcare din strada Pinilor.
Consilierii locali au aprobat şi instituirea dreptului de uz şi a dreptului de servitute în favoarea Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii „SP HINOG“ pentru un teren aflat în proprietatea oraşului, pe care se va amplasa o staţie de pompare în suprafaţă de 20 de metri pătraţi. Lucrarea se va realiza în incinta Uzina de Apă „Dealul Vifor”. În acelaşi timp, Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii „SP HINOG“ i-a fost aprobat şi „dreptul de servitute de trecere pentru reţeaua subterană de conducte”.

Unul dintre cele 20 de proiecte de pe ordinea de zi s-a adresat salariaţilor de la SC Ulitilăţi Publice - SACT Cernavodă. Proiectul de hotărâre prevedea schimbarea destinaţiei din „locuinţă” în „locuinţă de serviciu” a apartamentului în suprafaţă totală de 65,90 de metri pătraţi, format din 3 camere şi dependinţe, situat în oraşul Cernavodă, pe strada 9 Mai, bloc C1, parter, şi repartizarea acestuia către salariaţii SC Utilităţi Publice - SACT Cernavodă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii