Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:57 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câte sute de mii de euro estimează Mazăre că se vor strânge din taxa de promovare a staţiunii Mamaia

ro

01 May, 2013 00:00 1695 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa a aprobat, ieri, un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 330/2012 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013. Prin această hotărâre a fost aprobată şi taxa de promovare a staţiunii Mamaia, taxă care trebuie achitată atât de agenţii economici din staţiune, cât şi de proprietarii de apartamente de aici.

Conform spuselor primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, această taxă a venit ca o propunere a Asociaţiei Patronale Mamaia. Edilul şef a menţionat că estimează că din colectarea ei se vor strânge între 600.000 şi 700.000 de euro. „20% din sumă rămâne la primărie, ca s-o cheltuiască primăria pentru promovare, restul sumei merge la asociaţie. Vor plăti inclusiv deţinătorii de apartamente din Mamaia, pentru un apartament este vorba de 100 lei noi pe an, adică 20 de euro, ceea ce nu-i o sumă deloc semnificativă, pentru că de promovarea care se va face din aceşti bani vor beneficia toţi, atât hotelierii, cât şi cei cu restaurante, cu apartamente, chiar dacă ei nu-şi închiriază proprietăţile”, a declarat şeful administraţiei publice locale.
Primarul a declarat că primii bani din suma reprezentând taxa de promovare a staţiunii Mamaia vor fi direcţionaţi către acoperirea cheltuielilor cu videoclipul hitului staţiunii Mamaia.
De menţionat este că cei doi consilieri locali PDL, Iustin Fabian Roman şi Sorina Tuşa, au votat împotriva acestei taxe. „Dorim să ne facem bine înţeleşi, noi suntem de acord cu promovarea staţiunii Mamaia, însă nu considerăm necesar ca şi cei care deţin imobile de locuit în staţiune să fie nevoiţi să plătească această taxă”, au explicat cei doi democrat liberali într-un comunicat de presă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii