Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadoul şefei autorităţii locale, Dorinela Irimia, pentru localnici Ziua Femeii şi Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, sărbătorite cu fast la Saraiu

ro

09 Mar, 2015 00:00 2227 Marime text
Sunt deja câţiva ani de când, la Saraiu, Ziua Femeii este sărbătorită aşa cum se cuvine de locuitorii comunei. De când a devenit primarul localităţii, Dorinela Irimia petrece ziua de 8 Martie alături de reprezentantele sexului frumos din comuna pe care o conduce cu dăruire de aproape trei ani. Dacă în anii trecuţi petrecerea dedicată tuturor mamelor, soţiilor, surorilor şi fiicelor comunei Saraiu era organizată cu bani de la bugetul local, anul acesta, toată cheltuiala a fost suportată chiar de primarul Dorinela Irimia. Şi asta pentru că banii de la buget sunt insuficienţi. „Traversăm o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar, dar asta este viaţa, trebuie să învăţăm să ne descurcăm din puţinul pe care îl avem, cel puţin până la rectificarea bugetară din luna iunie. De aceea, costurile petrecerii date în cinstea femeilor le-am suportat eu, în totalitate. Am vrut să le fac o bucurie acestor mame şi fiice minunate ale comunei Saraiu, pentru că orice femeie merită să se simtă specială, merită să se simtă în centrul atenţiei în această zi frumoasă“, a declarat şefa autorităţii locale. Aproximativ 200 de doamne de la Saraiu şi tot atâtea de la Dulgheru au petrecut ieri în cântec, joc şi voie bună la căminele culturale din cele două localităţi. „De la ora 13.00, fiecare doamnă a fost întâmpinată cu o felicitare, un mărţişor şi o eşarfă. Bineînţeles că le-am pregătit şi surprize artistice, spectacole pe toate gusturile. Bucatele alese au fost preparate cu atenţie şi noi credem că am folosit toate ingredientele pentru o petrecere reuşită“, a afirmat primarul Dorinela Irimia. Şi pentru că la Saraiu a devenit o tradiţie să fie celebrată nu doar Ziua Femeii, ci şi cea a bărbatului, astăzi, când îi prăznuim pe cei 40 de mucenici, bărbaţii sunt aşteptaţi să se conformeze obiceiului şi să dovedească cele 40 de pahare cu vin care se ciocnesc cu acest prilej. „Noi am trimis invitaţii către toţi locuitorii comunei Saraiu şi îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care vor să petreacă această zi de sărbătoare aşa cum am obişnuit în ultimii ani noi, cei din familia Saraiu“, a conchis primarul Dorinela Irimia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii