Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autobuzele electrice care vor intra în flota RATC vor circula pe liniile 43M, 100 și 100C. Sunt în discuție și liniile 3, 5B și 42

ro

04 Oct, 2019 00:00 4819 Marime text

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a anunțat semnarea contractelor de finanțare pentru 51 de autobuzele electrice care vor ajunge în Constanța, Alba Iulia, Buzău și la Ploiești.
Mijloacele de transport vor fi achiziționate cu fonduri europene asigurate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Perioada de implementare a proiectului care are drept scop promovarea mobilității urbane durabile prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic și modern este de 36 de luni. Valoarea finanțării nerambursabile este de 142.453.195,57 lei.


La Constanța vor fi cumpărate 20 de autobuze electrice de 12 metri care vor deservi liniile 43M, 100 și 100C. Potrivit directorului general al RATC , Bogdan Niță, aceste linii au fost alese în urma unui studiu realizat încă de acum un an și jumătate.


„Alegerile liniilor 43M, 100 și 100C au avut la bază și un considerent de ordin tehnic, legat de posibilitatea de amplasare a stațiilor de încărcare rapide, care vor fi amplasate, de pildă, la capele de linie de la Gară sau de la Cireșica. Vom avea de asemenea 41 de stații de încărcare lentă în baza RATC, unde autobuzele vor fi încărcate pe timp de noapte”, a precizat Bogdan Niță.


Pentru celelalte 21 de autobuze electrice de 10 m, care face obiectul unei alte achiziții a Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, RATC analizează viitoare rute. Sunt luate în acest moment în discuție, liniile 42, 3 și 5B, potrivit directorului Regiei de transport public în comun.


Ordinul de finanțare a fost semnat de viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar investiția va fi implementată de MDRAP (în calitate de lider de parteneriat) și cele 4 municipii (în calitate de parteneri).


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii